* Persoanele defavorizate vor primi haine şi încălţăminte în schimbul orelor prestate în folosul comunităţii
Persoanele defavorizate vor putea primi haine şi încălţăminte în schimbul orelor prestate în folosul comunităţii, în urma aprobării înfiinţării Magazinului Social Exchange „Dar din dar”, se arată într-un proiect de hotărâre iniţiat de primarul Ştefan Ilie care urmează să fie votat de consilierii locali în şedinţa de miercuri.
Acest demers se va realiza cu ajutorul Centrului de Donaţii, Sponsorizări şi Relaţii cu Societatea Civilă-Magazin Social Exchange „Dar din dar”, din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DAPS) Tulcea.
„Obiectul de activitate al Centrului este reprezentat de colectarea în mod transparent şi eficient a donaţiilor şi sponsorizărilor de la persoane fizice, organizaţii neguvernamentale, agenţi economici, într-un punct cunoscut de întreaga comunitate, după proceduri clare, pe tot parcursului anului şi de a le redistribui persoanelor aflate în dificultate”, se arată în proiectul de hotărâre.
Astfel, persoanele nevoiaşe vor primi puncte valorice în schimbul orelor prestate în folosul comunităţii, în baza cărora îşi vor putea alege bunurile şi produsele necesare.
Donaţiile vor fi colectate, iar ulterior distribuite, prin intermediul containerelor special amenajate pe raza municipiului Tulcea care sunt destinate obiectelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte curate şi ambalate.
De asemenea, şi donatorii vor primi puncte valorice în schimbul bunurilor şi produselor oferite, în baza cărora pot fi recompensaţi cu obiecte confecţionate de beneficiarii Direcţiei de Asistenţă şi Protecţie Socială, dar şi cu servicii oferite de parteneri.
Prin excepţie, copii până în 18 ani cu domiciliul stabil/ viza de reşedinţă în municipiul Tulcea, persoanele vârstnice peste 65 de ani şi persoanele încadrate în grad de handicap grav pot beneficia de bunuri şi produse în mod gratuit.
Echivalentul unei ore de muncă prestate în folosul comunităţii va reprezenta echivalentul unei ore de muncă aferente salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
Bunurile şi produsele vor avea afişat la raft echivalentul lor în puncte valorice. Limita de puncte în care beneficiarii trebuie să se încadreze pentru bunuri şi produse este de 30 puncte/zi şi 200 puncte/ săptămână.