Duminică, de la ora 18.00, Crucea Roşie Română-filiala Tulcea organizează în Piaţa Civică un eveniment stradal de promovare a misiunii societăţii, prin care voluntarii vor face demonstraţii de prim ajutor, va avea loc un concurs cu premii intitulat ,,Salvezi dacă ştii să acţionezi”, precum şi jocuri distractive pentru copii şi ateliere de trucaje. Societatea Naţională de Cruce Roşie din România sărbătoreşte, pe 4 iulie, 145 de ani de istorie şi activitate umanitară.
„În aceste vremuri dificile, Crucea Roşie Română a arătat că în România, ca peste tot în lume, puterea umanităţii este de neoprit. Aniversările sunt momente de retrospectivă, de reflecţie la tot ce am reuşit să realizăm de-a lungul anilor. În întreaga ţară au loc manifestări menite să facă cunoscută publicului larg misiunea Crucii Roşii şi, de asemenea, să mulţumească voluntarilor pentru întreaga lor activitate depusă în slujba comunităţii. Suntem peste tot acolo unde este nevoie de noi. Acesta este angajamentul nostru faţă de oameni şi angajamentul nostru faţă de umanitate. Împreună suntem de neoprit”, se arată în comunicatul trimis de Crucea Roşie Română-filiala Tulcea.
Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.