Preţurile materialelor de construcţii au crescut necontrolat la nivel naţional, iar obiectivele de investiţii sunt tot mai greu de realizat de către constructori. Guvernul a anunţat că va da o ordonanţă privind actualizarea contractelor la noile preţuri. Problema este ca această reechilibrare trebuie să se facă cu bani de la bugetul consolidat al statului.
Primarul municipiului Ştefan Ilie spune că la Tulcea nu sunt situaţii în care constructorii să renunţe la lucrări şi susţine modificarea legislaţiei în acest sens.
„Există o problemă la nivel naţional care ţine de legalitatea actualizării contractelor. Contractele se pot actualiza doar dacă în caietul de sarcini este stipulat încă de la început acceptarea creşterilor de preţ. Dacă nu sunt trecute în contract, nu ai cum, ca autoritate contractantă, care gestionezi banul public, să faci actualizarea. Din acest motiv s-a întâmplat ca în foarte multe localităţi din ţară constructorii să renunţe la lucrări. Noi, deocamdată, în municipiul Tulcea nu avem astfel de cazuri”, ne-a declarat primarul Ştefan Ilie.
Edilul spune că a purtat discuţii la Asociaţia Municipiilor din România şi a trimis adrese către diverse ministere pentru modificarea legislaţiei.
„Am purtat discuţii la Asociaţia Municipiilor din România şi am trimis către Ministerul Dezvoltării sau către alte ministere de resort solicitări pentru modificarea legislaţiei, în aşa fel încât să încheiem contract şi să nu ne fie imputabile sumele de către audit. Există primării care chiar dacă se modifică legislaţia nu au de unde să pună sumele respective (n.r. – provenite din creşterile de preţuri) atunci când sunt contractate prin fonduri europene sau programe de dezvoltare guvernamentale. Astfel, solicitările sunt mult mai complexe, respectiv modificarea legislaţiei, dar şi primirea sumelor. Pentru contractele pe care le facem din fonduri proprii, ne asumăm. La Tulcea avem contracte prin PNDL, dar şi prin fonduri europene, dar nu avem probleme”, a precizat Ştefan Ilie.
De exemplu, fierul beton de la un preţ de 2,70 lei/kilogram acum a crescut la 5 lei/kilogram, în timp ce metrul cub de cherestea a crescut de le 600 de lei la circa 1.400 de lei. Mai mult, dacă pe piaţa liberă un metru pătrat construit ajunge la circa 1.000 de euro, contractele licitate cu Ministerul Dezvoltării prevăd un preţ de 500-600 de euro/metrul pătrat.
Potrivit raportului „Cum reparăm PNDL?”, lansat de Expert Forum privind situaţia implementării PNDL în perioada 2015-2022 pentru PNDL 1 şi 2017-2022 pentru PNDL 2, municipiul Tulcea se află pe listă cu cinci proiecte depuse pentru investiţii de reabilitare a unităţilor şcolare, alimentare cu apă şi canalizare. Tot cu cinci proiecte depuse se află şi Consiliul Judeţean Tulcea, care a solicitat finanţare pentru reabilitarea unor drumuri judeţene şi a unor poduri şi podeţe.