Primăria Tulcea a aplicat de la începutul anului zeci de amenzi în valoare totală de aproape 700.000 de lei pentru ridicarea unor construcţii fără autorizaţie şi a depus şase plângeri penale pentru construcţii executate nelegal în zone protejate, iar primarul Ştefan Ilie a transmis faptul că nu va renunţa la amendarea haosului urbanistic.
Potrivit situaţiei publicate de primarul Ştefan Ilie, anul acesta au fost aplicate 30 de amenzi în valoare totală de 691.500 lei, din care 29 de procese verbale pentru construcţii neautorizate şi unul pentru nerespectarea autorizaţiei de construire. Toate amenzile sunt însoţite de obligaţia de sistare a lucrărilor
Cea mai mare amendă s-a ridicat la 100.000 de lei, maximul prevăzut de lege.
„Nu voi renunţa la amendarea haosului urbanistic! Până în anul 2021 neregulile au fost regula, nu excepţia. Pentru dezvoltatori, reţeta era simplă – după ce achitau amenzi modice, îşi vedeau liniştiţi de treabă. Anul 2021 a fost unul fără precedent pentru municipiul Tulcea în privinţa sancţionării neregulilor din construcţii. Amenzile nu însemnau decât o mică diminuare a profitului pentru dezvoltator, acestea fiind prevăzute chiar în planul de investiţii. Noi vom merge până la capăt cu aplicarea legii – în cazul în care după aplicarea amenzilor nu vor intra în legalitate în termenul prevăzut, se va lua măsura desfiinţării construcţiilor Legalitate înseamnă obţinerea autorizaţiei de construire cu încadrare în reglementările de urbanism în vigoare”, a transmis primarul Ştefan Ilie.
Primăria Tulcea a mai depus şase plângeri penale, din care cinci pentru construcţii executate nelegal în zone construite protejate sau zone de memorie urbană. O altă plângere penală a fost depusă pentru continuarea executării lucrărilor după sistarea acestora de către organele de control, ca urmare a aplicării sancţiunii contravenţionale.
„Nu vom mai tolera nimănui lucrările de construcţie fără autorizaţie sau nerespectarea autorizaţiilor, indiferent de numele persoanei în cauză. Nu vom ceda presiunilor, pe orice cale ar veni. Nu mi-am propus să devin un campion al amenzilor, însă legea trebuie să fie respectată de toată lumea. Avem un oraş dezvoltat haotic, cu zone supraaglomerate, fără spaţii verzi, cu străzi şi trotuare sufocate de maşini, plin de construcţii inestetice şi de proastă calitate, cu ansambluri rezidenţiale fără utilităţi sau infrastructură. Responsabilitatea pentru toate aceste prejudicii iremediabile aduse oraşului, care ne cauzează disconfort zilnic, o purtăm noi, autorităţile locale. Dacă s-ar fi aplicat legea, dacă am fi avut un plan urbanistic general, presiunea dezvoltatorilor ar fi fost gestionată în interesul tuturor locuitorilor. Acum, dezvoltatorii trebuie să înţeleagă că ei se află doar sub presiunea normalităţii. Pe o piaţă imobiliară în care cererea este mai mare decât oferta, prezenţa investitorilor imobiliari este firească şi necesară. De aceea, colaborarea dintre investitori şi primărie ţine de normalitate, însă condiţia obligatorie este respectarea regulilor, care se traduce prin respectul faţă de oraş şi locuitorii săi”, a precizat primarul Ştefan Ilie.
Autorizaţiile de construire pot fi eliberate dacă un proiect se încadrează în planul urbanistic zonal şi cel general al unei localităţi.