Primăria Tulcea a găsit o soluţie pentru a putea relaţiona şi cu persoanele nevaccinate. Mai exact, cetăţenii care nu s-au vaccinat, nu au trecut prin boală sau nu au rezultatul unui test COVID negativ pot merge la sediul Primăriei, unde vor lua legătura cu gardianul de serviciu, căruia îi vor spune unde au treabă, iar acesta se va ocupa de depunerea documentaţiei.
Persoanele nevaccinate au acces în primărie şi serviciile sau direcţiile din subordine conform legii (test negativ, dovada trecerii prin boală). De asemenea, pentru majoritatea cazurilor, există posibilitatea depunerii online.
La sediul Primăriei depunerea documentelor la ghişeu se face prin intermediul gardianului de serviciu. În cazul în care situaţia o cere, funcţionarii solicitaţi ies în întâmpinarea cetăţenilor la exterior.
În cazul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Tulcea, care se ocupă cu eliberarea certificatelor de naştere, căsătorie, deces şi acte de identitate, deoarece depunerea documentelor şi preluarea fotografiilor se poate face doar la interior, accesul se poate face pe bază de test PCR sau Antigen sau dovada trecerii prin boală.
În anumite situaţii se poate apela la un „împuternicit”
Primăria Tulcea a anunţat că multe dintre servicii pot fi accesate online. Există, însă, şi excepţii, respectiv serviciile unde este necesară depunerea şi ridicarea autorizaţiilor şi acordurilor în format fizic: depunerea şi ridicarea documentaţiilor pentru autorizaţiile de construire şi de branşament, certificatele de atestare a edificării construcţiei; dispoziţiile de şantier; documentaţiile de urbanism (PUD şi PUZ); documentaţiile pentru taxi; documentaţiile pentru vehicule care nu sunt supuse înmatriculării sau înregistrării; avizele de la Comisia de Circulaţie; permisele de liberă trecere zilnice; dosarele de concurs; ridicarea autorizaţiilor de funcţionare pentru care se plăteşte taxă (restaurant, bar etc.); abonamentele pentru ocuparea domeniului public; procesele-verbale de vecinătate; ordinul prefectului pentru atribuirea terenului aferent construcţiei; înscrierile în Registrul Agricol.
Serviciile şi direcţiile din subordine au amenajat birouri în exterior, acolo unde situaţia o permite, sau au desemnat personal care preia documentele pentru a le depune la ghişee. Poate fi împuternicită legal şi o altă persoană pentru ridicarea autorizaţiilor şi avizelor.
Birouri exterioare, pentru tulcenii care au treabă la DAPS
Având în vedere că Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Socială din cadrul Primăriei Tulcea desfăşoară în prezent campania de primire a cererilor pentru acordarea ajutoarelor la încălzire, reprezentanţii municipalităţii au anunţat că accesul cetăţenilor nevaccinaţi este asigurat prin intermediul unor birouri dispuse direct în exteriorul clădirii.
Astfel, au fost amenajate două birouri în exterior pentru preluarea documentelor, două birouri de relaţii cu publicul cu acces la geam şi bineînţeles posibilitatea depunerii de documente online.