Împlinirea vârstei de pensionare a angajaţilor din administraţiile publice locale creează multe goluri în ceea ce priveşte personalul angajat, iar cinci comune din judeţ nu au secretar general, spune Eugen Ion, preşedintele Asociaţiei Comunelor din România (ACoR) – filiala Tulcea.
Declaraţia vine în contextul în care ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din administraţia publică a fost suspendată pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie 2022, printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată joi de Executiv, potrivit unei informări a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS).
„Orice măsură restrictivă nu ştiu cât ne ajută. În anumite situaţii cred că se impunea stabilizarea acestor posturi, dar, pe de altă parte, exista o problemă destul de mare dacă nu aveam aceste excepţii pentru posturi unice. S-ar fi blocat instituţiile. La noi nu este nicio problemă. În general, în administraţiile publice locale, acolo unde există stabilitate, lucrurile s-au rezolvat demult, conform organigramei. La nivel de UAT-uri în judeţul Tulcea, ca şi în ţară, ştim foarte bine că avem nişte limitări, nu putem angaja la maxim. Primăriile, în funcţie de populaţie, au un anumit număr de angajaţi. Nu văd o mare problemă în ceea ce înseamnă funcţionarea administraţiilor publice locale. Orice economie la bugetele locale poate duce într-o altă zonă de cheltuire a banului public. Nu sunt în măsură să spun că un aparat este stufos sau mai puţin stufos. Nu trebuie să uităm un lucru, fără resursă umană, noi nu putem să vorbim de funcţionare. Din ce constatăm, pe zi ce trece, faptul că foarte mulţi ies la pensie şi apar goluri extraordinare. Avem circa cinci comune din judeţ unde nu avem secretar, pentru că nu se mai încadrează nimeni, sau cei care se încadrează nu vor. Pe funcţiile cu o anumită vechime, contabil sau secretar, întotdeauna vor fi probleme”, ne-a declarat Eugen Ion, preşedintele ACoR Tulcea.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.