Coregraful Levi Lennon Cosma, fost dansator sportiv de performanţă orădean, a obţinut, luna aceasta, peste 20 de medalii la trei concursuri naţionale şi internaţionale de dans prin dansatorii şi trupele de dansatori pe care le-a antrenat la Tulcea în ultima perioadă.
După ce a practicat timp de 13 ani dansul sportiv, dar a renunţat din cauza unei probleme de sănătate, Levi Lennon Cosma a continuat să se dedice pasiunii sale, şi a devenit coregraf, putându-se mândri cu o experienţă de sute de spectacole şi evenimente atât ca dansator şi coregraf, cât şi ca jurat al unor prestigioase concursuri internaţionale de dans.
„Din unele puncte de vedere, cel puţin pentru mine, pandemia a fost o perioada benefică. După mai bine de şase ani de zile în care am călătorit mult, împărtăşind din experienţa mea în dans peste tot în România şi peste graniţe, în octombrie 2021 am început dezvoltarea unei noi comunităţi de dans, la Tulcea. Am început cu două grupe FIT-DA’-FUN, un concept nou de antrenamente, care îmbină fitness-ul, dansul şi buna dispoziţie, după care a urmat o serie de cursuri de dans de societate şi latino. Ulterior, am deschis un curs de streetdance pentru copii”, ne-a declarat Levi Cosma.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.