Judeţul Tulcea se poate mândri cu tineri care oferă din timpul lor pentru a se implica în acţiuni de voluntariat.
Pentru tulceanul Robert Tofan, voluntariatul s-a transformat dintr-un mod de viaţă într-o perspectivă de viitor. La 19 ani, Robert, absolvent al Colegiului Dobrogean „Spiru Haret”, este acum student la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, drum ales după aproape trei ani de voluntariat la Smurd.
– Cum au început activităţile tale în voluntariat?
– Activităţile mele de voluntariat au avut un început timpuriu. Încă din gimnaziu am participat la diverse acţiuni de voluntariat, dar pot spune că momentul în care voluntariatul a devenit una din activităţile mele preferate a fost la vârsta de 16 ani, când, în urma unui curs de prim-ajutor din cadrul caravanei „Fii pregătit” şi a unei invitaţii primite din partea unui paramedic de acolo, am decis să mă înscriu în programul „Salvator din Pasiune”.
Citiţi continuare în ediţia tipărită a ziarului DELTA.