Atribuirea locurilor de înhumare în Cimitirele „Eternitatea” şi „Eternitatea nou” se va face prin concesiune pe o perioada de 7 ani, amendamentul consilierilor locali prin care se propunea şi posibilitatea concesionării pentru 25 de ani fiind respins la vot. Proiectul privind regulamentul de organizare şi funcţionare a cimitirelor municipale a fost aprobat în cadrul ultimei şedinţe de Consiliu Local, după o serie de amendamente propuse prin care se dorea modificarea tuturor articolelor ce se referă la perioada de concesionare a locurilor de veci.

În discuţie s-au aflat şi alte probleme identificate de-a lungul timpului în incinta cimitirelor, precum mărimea monumentelor funerare şi a pozelor persoanelor decedate, vandalizările, precum şi  multiplele accidente rutiere înregistrate pe alei.

„Remarc că în cimitirul nou sunt nişte poze aproape în mărime naturală a decedaţilor. Cimitirul este un loc de înhumare, nu o expoziţie fotografică”, a spus consilierul local USR, Tatiana Haliţ.

Consilierul local PSD Cezar Marin a prezentat o serie de amendamente ce se referă la perioada de concesionare a locurilor de veci, militând  pentru introducerea termenului de 25 de ani.

„Până la aprobarea acestui regulament, nu cred că administraţia cimitirelor a fost asaltată de cereri peste cereri. Toţi care s-au dus acolo înseamnă că au avut nevoie de acel loc şi dacă l-au luat pe 25 de ani înseamnă că au avut o familie numeroasă care în felul acesta şi-au rezolvat problema şi pentru bunici. Dacă nu se îngrijeşte locul, se poate anula concesiunea”, a spus Cezar Marin.

După lungi discuţii, o pauză de consultări şi o expunere de argumente din partea primarului Ştefan Ilie, amendamentul a primit 11 voturi  împotrivă şi 9 pentru.

„Problema gestionării cimitirelor sau locurilor de veci nu este una uşoară, nici în mediul rural nici în cel urban. Într-o localitate în care, conform statisticilor nivelul celor cu vârstă înaintată este mai mare ca cel al tinerilor ca urmare a faptului că marea majoritate au migrat, ritmul de ocupare al locurilor pentru cimitir este destul de mare. Din acest motiv foarte multe autorităţi intră în incapacitatea de a găsi la momentele oportune locuri de veci pentru nu-mărul solicitărilor. Biserica română a promovat de-a lungul timpului un anumit tip de regulament cu privire la exploatarea cimitirelor limitându-l la 7 ani, aceasta fiind şi limita minimă legală în care o persoană poate fi deshumată fără alte tipuri de autorizaţii. Motivul  pentru care a fost înaintat termenul de 7 ani şi nu 25 de ani a fost pentru a nu crea un haos şi, după părerea mea, în maxim 2-3 ani, im-posibilitatea de a mai gestiona locurile de veci pentru persoanele care au nevoie. Avem aproximativ 5.000 de locuri necompartimentate. Persoana care concesionează pentru 7 ani are tot dreptul să concesioneze în continuare la expirarea termenului. Eu mi-am expus părerea pentru a nu-mi părea rău mai târziu, când indiferent cine va administra cimitirul sau municipiul Tulcea va căuta să cumpere terenuri, pentru că există locuri multe în Cimitirul Eternitatea, dar care sunt concesionate şi nefolosite. Astfel, noi trebuie să ne extindem mai departe şi vom avea un oraş al gropilor cu cruci fără morţi în interior”, a declarat primarul Ştefan Ilie.

Edilul a menţionat şi faptul că după aprobarea regulamentului se vor face proceduri interne care să reglementeze fiecare activitate din cadrul cimitirului.

„După aprobarea regulamentului se vor face proceduri interne pentru fiecare activitate din cadrul cimitirului, cum ar fi urmărirea celor care vandalizează, cine răspunde şi care sunt traseele firmelor de pază. În procedură internă trebuie neapărat pusă cu acordul şi consultarea arhitecţilor care pot fi acele tipuri de monumente funerare care să fie admise în cadrul cimitirelor. Procedura fiind aprobată cu un palet de proiecte de monumente la care noi cu toţii suntem de acord, nimeni nu îşi va mai putea înălţa un castel în care decedatul să se uite la televizor, că aşa a vrut el în timpul vieţii”, a precizat Ştefan Ilie.

Administraţia locală va reglementa şi  accesul auto în cimitirele din municipiul Tulcea prin montarea unei bariere auto, prevăzută cu un aparat de taxare. Astfel, pentru vizitatori accesul auto se va face doar pe poarta Cimitirului vechi din strada Eternităţii, iar ieşirea doar pe poarta dinspre strada Viticulturii.

„În cimitir s-au întâmplat de-a lungul timpului foarte multe accidente rutiere, unele cu victime, din cauza faptului că a existat un haos şi nu s-au respectat nişte reguli. În consultările cu Poliţia, pentru a evita ambuteiajele din cimitire, ni s-a propus să avem o singură intrare şi o singură ieşire a autoturismelor. Anul acesta intrarea va fi dotată la cu bariere, camere şi bilet de intrare-ieşire, în aşa fel încât să fie monitorizat fiecare autoturism”, a menţionat Ştefan Ilie.

O altă noutate prevăzută în regulament este mărirea intervalului orar în care accesul este permis. Odată cu adoptarea noului regulament, accesul în cimitire în perioada 1 aprilie – 31 septembrie se va face zilnic în intervalul orar 6:00 – 21:00, iar în perioada 1 octombrie – 31 martie între orele 6:00 – 18:00.

Redevenţa de concesionare pe durata de 7 ani rămâne în valoare de 275 de lei pe loc. Pentru săparea unei gropi se va percepe un tarif de 450 de lei, iar înhumările şi deshumările au o valoare de 300 de lei. Cetăţenii care solicită serviciul de curăţenie pentru un mormânt vor plăti o taxă de 50 de lei.

De asemenea, căutarea şi eliberarea documentelor din arhivă costă 50 de lei, iar avizele de concesionar pentru executarea lucrărilor funerare în funcţie de complexitate costă 70 şi 100 de lei. Un permis de lucru pentru executarea lucrărilor funerare se situează între 100 şi 200 de lei.