În judeţul Tulcea, din cei 4351 de elevi care primesc burse de merit, un procent de 2,28 la sută, adică circa 90, au medii sub 5. Bursele acestea „de merit” pentru elevi cu medii de 1, 2, 3, 4 sunt acordate în anul şcolar 2023-2024 doar pentru elevii de la clasa a IX-a.
„Legea 198/2023 reglementează la articolul 108 plata burselor, fiind prevăzut că 30% dintre elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu beneficiază de burse de merit fără a se face nicio precizare în ceea ce priveşte media. Situaţia diferă de la o clasă la alta, aplicând acest procent. Sunt clase în care ultima medie este 9.50, în procentul de 30%, altele 8,70, depinde de nivelul fiecărei formaţiuni de studiu. Sunt şi elevi de clasa a IX-a care au avut note mici la Evaluarea Naţională sau care nu au susţinut acest examen, dar pot primi bursa de merit. Este vorba de elevii de la învăţământul profesional.
Criteriul de ierarhizare pentru clasa a IX a este media de admitere. Prin aplicarea procentului de 30% din elevii din fiecare clasa, sunt elevi cu medii sub cinci care vor beneficia de burse de merit pentru că aşa prevede legea. Cei care nu au susţinut Evaluarea Naţională au putut fi admişi în învăţământul profesional, în limita locurilor disponibile, având prioritate însă, cei care au susţinut evaluarea naţională. 12,41% din totalul burselor de merit revin elevilor care se încadrează în tranşa de medii 5.00 – 7.99 şi 2,28% din totalul burselor de merit este generat de mediile sub 5.00″, a precizat inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Tulcea, prof. Viorica Pavel.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.