O nouă funcţionalitate în procesul de digitalizare a Primăriei Tulcea, anume modalitatea de plată prin intermediul staţiilor Self Pay, este disponibilă de vineri.
„Este vorba de un parteneriat prin care am dezvoltat acest nou canal de plată cu numerar, care vine să completeze aria de disponibilitate a serviciilor Primăriei Tulcea. Pot fi evitate astfel deplasările la ghişeu pentru cei care doresc să plătească cu numerar”, a transmis George Şinghi, viceprimarul municipiului Tulcea.
Toate aceste tipuri de plăţi sunt disponibile şi online pentru plata cu cardul, pe platforma Primăriei Tulcea.
Momentan sunt disponibile plăţile diverse pentru persoane fizice şi juridice, de tipul „Autorizare alimentaţie publică”, „Taxa judiciară timbru”, „Taxa certificat urbanism”, Taxa autorizaţie, Taxă CI, Taxa viza pescuit şi multe altele, iar în curând va fi implementată plata taxelor şi impozitelor.
În municipiul Tulcea sunt disponibile 31 de astfel de echipamente, în întreg judeţul 130, iar pe anumite echipamente, pe lângă plata cu numerar, este disponibilă şi plata cu cardul.