Începând cu weekendul acesta, tulcenii amatori de sporturi extreme se vor putea antrena la noul parc cu rampe de skateboarding, Gravity Park, inaugurat la sfârşitul săptămânii.
Primăria Municipiului Tulcea a pregătit un eveniment special cu demonstraţii, tricks and trips, sound system şi graffiti. Demonstraţiile vor fi oferite de Iulian Zaharie, campion la biketrail, şi Cosmin Dumitru, de trei ori campion la role, iar de tricks and trips se va ocupa Şcoala de Role cu Cosmin Dumitru, bmx, skate şi trotinetă. Suportul muzical va fi asigurat de Hapto Tek Sound System, Dj Jah Guidance Hifi, Tabula Rasa şi Vinyl Session. Desenele graffitti vor fi realizate de Grafficity şi Liceul de Arte.
Amplasat pe malul lacului Ciuperca, Gravity Park are aproximativ 6.000 de metri pătraţi şi le va pune la dispoziţie tinerilor spaţii speciale pentru escaladă, pump track, zone pentru skate, dar şi zone de odihnă. Gravity Park este primul complex în aer liber dedicat sporturilor extreme construit la Tulcea.
Zona de skate este destinată pentru o activitate sportivă şi recreativă în aer liber, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii de toate vârstele. Aceasta este amenajată cu rampe speciale şi un flat bar pentru skateboarding, role, şi biciclete. Zidul de sprijin adiacent spaţiului pentru skating va fi destinat desfă-şurării activităţilor artistice creative (grafitti, pictură, etc).
Zona de pump track reprezintă un traseu pentru bicicletă cu un circuit dintr-o suprafaţă ondulată, special formată cu colţuri cambrate, cu denivelări şi viraje înclinate, cu caracteristici special concepute.
Zona de odihnă este amplasată în sudul amplasamentului, în apropierea accesului secundar şi a fost dotată cu hamace verticale din ratan, bean bags şi iluminată cu ajutorul ghirlandelor cu becuri. Fotoliile exterioare tip bean-bag sunt amplasate în zona aferentă spaţiului de odihnă şi loisir, şi au tapiţerie din strat PVC impermeabil, rezistent la uzură, şi umplutură din polistiren. Hamacele exterioare din ratan sunt montate cu prinderi metalice de arborii existenţi, acolo unde rezistenţa mecanică a acestora permite.
Zona de joacă este dotată cu diverse echipamente recreative şi pentru practicarea sportului în aer liber. Echipamentele folosite în zona de joacă sunt: Gibbonswing L, Spider Cage M, Pyramid climber, Tic Tac Cube M, Wallholla 7m Basic, perete de escaladă.
Spaţiul de joacă pentru copii este amplasat pe o platformă de beton armat, cu strat de uzură din tartan de 4 cm, o membrană cauciucată moale, aplicată prin turnare. Tartanul va proteja utilizatorii împotriva eventualelor accidentări.