AJOFM Tulcea
Investeşte în oameni! S-a lansat proiectul Eficienţă şi Calitate în SPO
Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea, a lansat, ieri 18 martie, în cadrul unei conferinţe de presă, proiectul Eficienţă şi calitate în Serviciul Public de Ocupare – EC SPO, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. La lansare au participat partenerii proiectului, reprezentanţi ai unor firme autorizate în servicii de formare profesională, reprezentanţi ai AJOFM Satu Mare, dar şi reprezentanţi ai serviciului public de ocupare a forţei de muncă din principatul Asturia, Spania.
Aceştia s-au oferit să ajute partenerii români în implementarea proiectului cu experienţa lor profesională acumulată în cadrul altor proiecte de acest gen desfăşurate cu instituţii din alte ţări ale Uniunii Europene şi consideră că schimbul de experienţă ce se realizează poate fi benefic instituţiei româneşti.
Programul se va implementa în perioada ianuarie 2014 – iunie 2015 iar beneficiarii acestui proiect sunt cele 150 de persoane din cadrul a 9 instituţii ale Serviciului Public de Ocupare a forţei de muncă din următoarele judeţe: Tulcea, Brăila, Constanţa, Suceava, Vaslui, Neamţ, Satu-Mare, Bistriţa Năsăud şi Maramureş.