Mai este puţin şi iarna îşi va intra în drepturi, iar tulcenii se vor putea bucura de patinoarul din zona Lacului Ciuperca, în momentul în care vremea va permite redeschiderea acestuia.

Trebuie precizat că anul acesta regulamentul şi tarifele vor fi actualizate. Astfel, preţul de intrare va fi de 10 lei pentru copiii cu vârsta până în 14 ani şi 20 lei pentru cei peste, pentru o oră de distracţie. De asemenea, şi tariful de închiriere al patinelor s-a majorat cu 5 lei, acesta ajungând la 10 lei pe oră.

O noutate ar fi perceperea unei sume de 20 lei cu titlu de garanţie, bani ce vor fi restituiţi după predarea patinelor.

De asemenea, cei care doresc să-şi ascută propriile patine o vor putea face pentru suma de 10 lei/pereche.

Copiii cu vârsta de până la 5 ani au acces gratuit pe patinoar, în acest caz însoţitorul va achita contravaloarea biletului de intrare, a patinelor şi a garanţiei.

Noile tarife sunt prevăzute în proiectului de hotărâre al Primăriei municipiului Tulcea pentru aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a patinoarului artificial mobil şi a tarifelor pentru activităţile şi serviciile prestate în incinta acestuia.

Tulcenii pot depune propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparenţă decizională, până pe 8 noiembrie, prin formular online pus la dispoziţie pe site-ul Primăriei, printr-un mesaj pe adresa de e-mail a instituţiei sau la sediul acesteia din incinta Hotelului Europolis. De asemenea, pentru cei interesaţi, Primăria poate organiza o întâlnire în care să se dezbată public proiectul, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică până la data menţionată.

Programul de funcţionare va fi de luni până vineri, între orele 12:00 – 21:00, iar sâmbăta şi duminica între orele 09:00 – 21:00.

„Închirierea patinelor se face în perioada şi în intervalele orare de acces pe patinoar, pe baza unui document de identificare (buletin de identitate, carte de identitate, carnet de elev), iar la încheierea fiecărei ture de patinat, patinele se restituie. Patinele nu se pot transmite de la un utilizator la altul, fiecare utilizator fiind obligat să achite tariful pentru folosirea patinelor. De asemenea, s-a impus şi reanalizarea condiţiilor şi a regulilor de funcţionare şi folosire a activităţilor desfăşurate pe patinoar pentru a se asigura calitatea serviciilor prestate, conformarea cu standardele actuale şi adaptarea la nevoile comunităţii. Acest proiect de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente şi posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate si eficienţă legislativă. Soluţiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, astfel încât să se identifice şi să se analizeze efectele economice, sociale, de mediu, legislative şi bugetare pe care le produc reglementările propuse”, potrivit proiectului.

Biletele se pot achiziţiona de la Căsuţa de Lemn din incinta patinoarului.

Tarifele prevăzute prin regulament vor fi indexate anual cu indicele de inflaţie transmis de Institutul Naţional de Statistică.