Dintre cei 21 de membri care formează Consiliul Local Tulcea în mandatul 2024 – 2028, opt sunt figuri noi pentru politica municipiului.
AUR, un partid nou intrat în Consiliul Local, are patru consilieri locali. PSD are opt consilieri locali, trei dintre aceştia fiind la primul mandat. PNL are şase consilieri locali, care au făcut parte şi din mandatul trecut. Alianţa Dreapta Unită – USR şi Forţa Dreptei – are două mandate în Consiliul Local, fără niciun nume nou pe listă. Şi S.O.S. este tot un partid care a intrat pentru prima dată în Consiliul Local, având un singur reprezentant.
Unul dintre consilierii locali aflaţi la primul mandat este Zoica Sadîca, AUR, care ne-a răspuns la setul de întrebări adresat, de altfel, tuturor noilor consilieri locali şi judeţeni.
Zoica Sadîca are 50 de ani şi este născută în oraşul Babadag.
A absolvit Facultatea de Psihologie cu Master în Psihoterapie cognitiv comportamentală din cadrul Universităţii Ecologice Bucureşti, în anul 2011. De asemenea, a absolvit şi Facultatea de Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Ecologice din Bucureşti, în 2009.
În prezent Zoica Sadîca este psiholog clinician/psiho-oncolog în cadrul Secţiei de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea.
În Consiliul Local, face parte din Comisia 4 pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, sănătate, cultură, protecţie şi asistenţă socială, sportive şi de agrement.
– Când aţi decis să vă implicaţi în politică şi ce anume v-a convins să faceţi acest pas?
– M-am decis să mă implic în politică în 2015 când m-am înscris în PMP. În opinia mea, preşedintele Traian Băsescu era politicianul care promitea să facă o schimbare majoră şi să ia cele mai bune decizii în ceea ce priveşte economia, agricultura, sănătatea şi, de ce nu, să distrugă corupţia de la vârf, care deja devenea foarte vizibilă. M-am retras în 2017 din PMP, deoarece programul de muncă nu-mi mai permitea un „hobby” şi nici nu mă mai regăseam în politicile promovate de programul de guvernare PMP. Din 2022 am început să-l urmăresc pe preşedintele AUR George Simion, în general la emisiuni TV, şi când mai aveam timp liber căutam informaţii pe Google despre el. M-am înscris în AUR în septembrie 2023. Ceea ce m-a determinat a fost sloganul preşedintelui George Simion pentru o Românie Suverană, o Românie în care Familia, Credinţa, Naţiunea, Libertatea şi Unirea stau la baza programului de guvernare Reconstruim România!
– Care credeţi că este percepţia tulcenilor despre Consiliul Local Municipal?
– În timpul campaniei pentru alegerile locale 2024 am stat de vorbă cu cetăţenii municipiului Tulcea din aproape toate cartierele oraşului şi în mare parte nemulţumirile erau în ceea ce priveşte infrastructura, gunoiul, lipsa grădiniţelor şi a înfiinţării unor instituţii de învăţământ gen after school. De asemenea, parcurile după anumite ore târzii nu sunt sigure, adică siguranţa cetăţeanului e pusă sub semnul întrebării, dar şi lipsa aerului condiţionat în transportul public este o problemă. Cam acestea au fost cele mai vehemente nemulţumiri ale cetăţenilor.
– Care sunt „ţintele” aleşilor AUR pentru 2025?
– Referitor la ţintele aleşilor AUR pentru 2025 mă voi raporta doar la câteva proiecte de suflet, în ceea ce mă priveşte, şi anume: centru de paliaţie pentru pacienţii oncologici în fază terminală; crearea unor noi grădiniţe şi, de ce nu, After School; un centru de recuperare a tinerilor şi adulţilor împotriva adicţiilor; o policlinică care să deservească doar cetăţenii municipiului Tulcea care să aibă câteva specialităţi cum ar fi: Oncologia, Neurologia, Cardiologia, Pneumologia, Urologia, Boli de Nutriţie şi Diabet, astfel Policlinica SJU Tulcea ar deservi cetăţenii judeţului Tulcea, iar pacientul ar beneficia de programare în timp util. Din experienţa profesională pot spune că educaţia şi sănătatea reprezintă componente ale capitalului uman, dar şi ale dezvoltării umane.
– În viziunea dvs., care sunt principalele probleme ale municipiului, dar şi ce soluţii pro-puneţi prin care le puteţi soluţiona?
– Cu siguranţă sunt mult mai multe probleme decât cele enumerate mai sus, iar soluţiile cele mai bune pentru cetăţeni sunt rezultatul muncii în echipă, indiferent de culoarea politică.
– Ce proiecte doriţi să iniţiaţi în acest mandat?
– Îmi doresc să găsesc deschiderea şi, de ce nu, empatia necesară din partea colegilor consilieri şi, împreună aşezaţi la masa verde, să realizăm proiecte care să primeze interesul şi creşterea calităţii vieţii cetăţeanului municipiului Tulcea. Consider că e cel mai sincer „Mulţumesc!” pentru votul acordat.
– Ce faceţi în timpul liber? Care sunt hobby-urile dumneavoastră?
– Ce fac în timpul liber? Hm! Nu prea am timp liber, însă atunci când îl am îl dedic familiei. De asemenea, am câţiva prieteni de care sunt mândră şi mă simt bine în compania lor, ascult muzica, citesc – încerc să mă perfecţionez mereu în ceea ce priveşte pacientul oncologic, şi mă plimb cât se poate în aer liber.
– La final, un mesaj pentru tulcenii care v-au votat, dar şi pentru cei care nu au făcut-o.
– Pentru toţi cetăţenii municipiului Tulcea le urez: Crăciun Fericit alături de cei dragi şi un sincer mulţumesc!
În ediţiile următoare vom continua prezentarea consilierilor locali şi judeţeni aflaţi la primul mandat.