Nouă persoane, dintre care trei minori, cu vârste cuprinse între 17 şi 31 de ani au fost ieri reţinute pentru 24 de ore de procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Tulcea, fiind acuzate de trafic de droguri.
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Tulcea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.– Biroul Teritorial Tulcea, au documentat, în trei cauze penale, activitatea infracţională a nouă persoane, cu vârste cuprinse între 17 şi 31 de ani, cercetate pentru efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, în formă continuată şi trafic de droguri de risc, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea.
Din probatoriul administrat a reieşit că, în perioada mai 2024 – martie 2025, persoanele cercetate, dintre care trei minori, ar fi procurat, deţinut, manipulat, oferit cu titlu gratuit şi comercializat substanţe psihoactive şi droguri de risc (canabis) către consumatori, inclusiv minori, din judeţul Tulcea, cu sume cuprinse între 70 şi 200 de lei pentru o doză.
Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate mai multe cantităţi de canabis şi substanţe din categoria canabinoizilor sintetici.
În urma a 18 percheziţii domiciliare efectuate, la data de 13 martie 2025, în judeţul Tulcea, au fost descoperite şi ridicate substanţe interzise, respectiv canabis (drog de risc) şi 2MMC (substanţă psihoactivă), obiecte purtând urme de substanţă, precum şi alte mijloace de probă.
Astăzi a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Tulcea cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Acţiunea a fost realizată cu sprijinul poliţiştilor brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Constanţa şi Galaţi, luptătorilor serviciilor pentru acţiuni speciale din cadrul inspectoratelor de poliţie Judeţene Tulcea şi Galaţi, jandarmilor din Inspectoratul Judeţean de Jandarmerie Tulcea şi Grupării Mobile de Jandarmi Constanţa.