Soarta societăţii Energoterm SA, singurul furnizor de energie termică în sistem centralizat din oraş, va fi decisă la finele lunii viitoare de consilierii locali, după ce o comisie formată la nivelul Primăriei municipiului va finaliza un raport care va propune soluţii pentru actualii beneficiari ai serviciilor acestei societăţi.
Primarul municipiului, Ştefan Ilie, atrage atenţia că, în fiecare iarnă, Primăria cheltuie milioane de euro pentru a subvenţiona costul facturilor, aceşti bani putând fi folosiţi pentru alte investiţii în urma cărora ar beneficia toţi cetăţenii oraşului.
„În şedinţa trecută de Consiliu Local a fost supus dezbaterii un proiect pe care Primăria l-a realizat pentru eficientizarea sistemului Energoterm, modernizarea centralelor, eficienţa lor, pentru a vedea ce investiţii ar trebui să realizăm ca această societate să poată distribui un agent termic cât mai ieftin, atât pentru cetăţeni cât şi pentru Primărie. La momentul actual, dacă o factură este 400 lei, atât ajunge la cetăţean, ea de fapt este 1.000 lei, pentru că 600 lei, adică 60% din totalul costurilor pentru fiecare persoană în parte, este suportat de Primărie. Aceste sume ajung într-o iarnă la câteva milioane de euro. Banii aceştia, municipiul Tulcea nu-i are. Încercăm, batem pe la toate uşile, la Guvern, prin fonduri de rezervă, pentru a putea să găsim nişte bani care se pierd efectiv. Din aceşti bani am putea să facem multe investiţii pentru toţi cetăţenii oraşului. Încercăm să facem în aşa fel încât să nu oprească gazul furnizorul de gaz, aşa cum s-a mai întâmplat într-o vară când a rămas lumea fără apă caldă sau cum a fost în alte ierni în trecut când a fost rece pe o perioadă mai lungă până când Primăria a găsit bani. Nu putem să ne dorim să facem străzi, blocuri şi parcuri, când cea mai mare parte a banilor noştri se duc către o gaură neagră. Nu ai cum să susţii aşa ceva, dai faliment. Acest sistem nu are cum să funcţioneze la noi. Ca să încălzească un imobil, de exemplu, de pe strada Eternităţii, cu apă caldă trimisă tocmai de la Alum, trebuie să ne gândim la distanţă, câte pierderi sunt pe drum, şi din cauza aceasta sunt costurile atât de mari. Această decizie trebuie luată până la finele lunii viitoare, ori de continuare, ori de suspendare. Şi în situaţia economică actuală, când creşte euro de la o zi la alta, nici nu ne putem imagina că putem plăti subvenţia pentru Energoterm”, ne-a declarat Ştefan Ilie.
De asemenea, edilul subliniază faptul că pe lângă pierderile privind costurile sunt şi mulţi cetăţeni care au restanţe şi nu pot fi sancţionaţi.
„Această povară nu poate să meargă la infinit pentru că în fiecare an se acumulează tot mai multe pierderi. Pe lângă aceste pierderi privind costurile, sunt şi mulţi cetăţeni care au restanţe. Nu poţi avea pârghii faţă de ei să-i faci să plătească pentru că sistemul de distribuţie a agentului termic este dintr-un apartament în altul. Nu este un sistem pe orizontală, ci pe verticală, din apartament în apartament. Dacă vrei să iei măsuri faţă de un abonat şi să-i tai apa, nu poţi, trebuie să tai la toată scara, şi acolo sunt şi oameni care plătesc. Atunci nu poţi să creezi un prejudiciu unui bun platnic. Şi aşa se acumulează datorii”, a explicat Ştefan Ilie.
El a mai spus că o decizie în acest sens va fi luată de Consiliul Local la finele lunii viitoare, fie de continuare a distribuţiei de căldură prin furnizorul de energie termică Energoterm, fie de suspendare a activităţii societăţii.
„Toţi specialiştii care au lucrat la acel studiu au spus că şi dacă am avea 500 de milioane de euro ca să-i investim, cam atât ar costa o modernizare, am produce o eficienţă de 10%. Or 10%, faţă de cât cheltuim acum, şi să presupunem că vreo bancă sau Uniunea Europeană ne-ar da aceşti bani, tot nu ar fi eficient. Am face o investiţie de sute de milioane care la final ne dă o eficienţă de doar 10%. Atunci consilierii, prin dispoziţia primarului, compartimentul Direcţia Tehnică, s-au întâlnit şi au făcut un grup de lucru pentru a analiza situaţia Energotermului. La momentul actual, acest grup face investigaţii şi va propune la final o soluţie. Aceasta poate fi continuarea activităţii Energoterm şi asumarea riscului că vor rămâne oamenii fără căldură sau suspendarea activităţii. La continuarea activităţii ştim, ba avem bani, ba n-avem bani, ne împrumutăm, dăm drumul la căldură mai târziu. În situaţia în care se va opri activitatea Energotermului, atunci trebuie să găsim nişte soluţii pentru cei care sunt afectaţi. Aşa cum au făcut şi alte localităţi din ţară, cum ar fi municipiul Galaţi sau Mangalia, care au oprit activitatea furnizorului termic pentru că nu mai puteau să facă faţă, au dat nişte compensaţii în bani persoanelor afectate. Acei bani să reprezinte un sprijin financiar ori pentru achiziţionarea centralei termice, dacă îşi pot pune gaz în apartamentele lor, ori pentru achiziţionarea unui sistem de aer condiţionat cald. Dacă se va lua această decizie, noi vom da aceste despăgubiri, fiindcă trebuie să le oferim o alternativă celor cărora le sistăm căldura”, a precizat Ştefan Ilie.
Consilierii locali au adoptat recent Raportul pentru bilanţul termoenergetic al sistemului din municipiu pentru anul 2023, dar şi documentaţia tehnică pentru modernizarea şi extinderea centralelor termice care deservesc sistemul de alimentare cu energie termică al municipiului.
În momentul de faţă, societatea Energoterm SA numără circa 6.000 de clienţi, persoane fizice şi juridice, printre acestea aflându-se instituţii publice, şcoli şi obiective sociale.