Primăria comunei Jurilovca a obţinut, ieri, toate avizele necesare pentru a putea decolmata canalul de intrare spre Gura Portiţei şi amplasa pontoane de debarcare/îmbarcare pe malul drept al canalului.
Lucrările de decolmatare şi amplasarea pontoanelor vor începe după încheierea sezonului turistic de anul acesta, a anunţat primarul Eugen Ion.
„Am reuşit să obţinem avizul de decolmatare pentru canalul de la Gura Portiţei, un canal esenţial pentru turismul din Jurilovca. Eu tratez cu maximă seriozitate orice este legat de turismul din Jurilovca şi implicit şi de siguranţa turiştilor care vin aici. Şi la Jurilovca ne confruntăm anul acesta cu o secetă deosebită, fapt care a dus la scăderea apelor foarte mult. Evident că şi canalul de intrare către Gura Portiţei, implicit în staţiune este un canal cu ape foarte scăzute, necesită o decolmatare imediată, lucru pe care noi, autoritatea publică locală, am reuşit şi l-am demarat de aproximativ două luni. Pentru că există nişte proceduri legale foarte bine stabilite am reuşit să obţinem toate avizele necesare. Doresc să mulţumesc Serviciului de Gospodărire a Apelor Tulcea, domnului Paul Cononov, Rezervaţiei Biosferei <<Delta Dunării>> şi implicit domnului guvernator Bogdan Bulete pentru că au înţeles urgenţa şi necesitatea decolmatării şi au dat posibilitatea primăriei Jurilovca de a amplasa în cel mai scurt timp posibil o zonă de pontoane, evident după ce vom reuşi să facem decolmatarea întregului canal”, a declarat primarul comunei Jurilovca, Eugen Ion.
Decolmatările se vor finaliza cel mai probabil în primăvara anului viitor, astfel, turiştii care vizitează Jurilovca vor avea o alternativă viabilă şi civilizată pentru a putea vizita plaja de la Gura Portiţei.
De asemenea, edilul îşi doreşte ca proprietarii de ambarcaţiuni să poată opera în condiţii civilizate, susţinând parteneriatul dintre administraţia publică locală şi cei care au decis să facă investiţii în această zonă.
„După închiderea sezonului de anul acesta dorim ca până în primăvara anului viitor să terminăm decolmatarea întregului canal de la Gura Portiţei şi să amplasăm un număr suficient de pontoane care să poată deservi debarcarea în condiţii civilizate a celor care decid să ia o ambarcaţiune de la Jurilovca şi să viziteze staţiunea Gura Portiţei. Evident că ceea ce noi facem la Primăria Jurilovca în zona de turism are un efect direct către localnici, care au luat decizia şi au avut curajul să investească în zona de ambarcaţiuni. Nu este o investiţie uşoară. Ne dorim ca cei care deţin ambarcaţiuni şi au investit în acest segment să poată opera în condiţii civilizate la Portiţa. Noi încercăm să fim parteneri, şi aşa este corect şi firesc ca autoritate publică locală, dar trebuie să fie o implicare comună, trebuie să avem comunicare în permanenţă şi trebuie să înţelegem că fiecare dintre noi avem şi drepturi, dar şi obligaţii”, a spus Eugen Ion.