Primăria Tulcea va beneficia de peste 1,2 milioane de lei pentru proiectul de eficientizare energetică a blocului 3 din strada Gării, nr. 6. În acest sens, la începutul săptămânii, la nivelul Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) s-a semnat contractul de finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 în valoare de 1.286.487,69 lei.

Potrivit viceprimarului George Şinghi, licitaţia pentru execuţia lucrărilor a fost demarată încă din luna aprilie, cu clauză suspensivă, în prezent fiind stabilit deja câştigătorul. Demersurile merg în linie dreaptă şi în ceea ce priveşte blocurile 13-21 şi TAVS.

 „La blocul 3 a fost s-a încheiat licitaţia şi a fost desemnat câştigătorul, iar acum că avem finanţarea urmează să  semnăm contractul. Aici licitaţia a fost făcută cu clauză suspensivă şi în felul acesta am câştigat foarte mult timp. La blocurile 13-21 aveam finanţarea semnată şi suntem în procedura de evaluare a ofertelor. La TAVS licitaţia este făcută şi suntem în evaluare, dar mai aşteptăm finanţarea”, ne-a declarat viceprimarul George Şinghi.

În blocul de opt etaje sunt 34 de apartamente, iar la subsol există spaţii tehnice şi de depozitare alături de un spaţiu comercial.

În cadrul lucrărilor se va face izolarea termică a pereţilor exterior, tâmplăriile exterioare vor fi refăcute la fel şi terasa. Subsolul va fi termoizolat, iar toate balcoanele care sunt deschise vor fi închise. Totodată, casa scării va fi renovată iar liftul existent va fi înlocuit cu unul nou. Perioada de execuţie a investiţiei este de opt luni.