Liga a IV -a: Derby-ul campionatului se joacă la Tulcea
Delta Dobrogea dă piept cu Granitul Babadag
Duminică după-amiază, stadionul „Cozma Zaiţ” din municipiu va găzdui, cu începere de la ora 12.00, partida dintre Delta Dobrogea Tulcea şi Granitul Babadag. Se anunţă o partidă a orgoliilor, un meci al ambiţiilor, suficiente elemente care garantează spectacol duminică după-amiază la Tulcea. Trebuie însă spus că sistemul play-off adoptat anul acesta face ca această întâlnire să nu fie un moment al adevărului. Totul se va decide în play-off, acolo va fi momentul adevărului, este de părere preşedintele FC Delta Tulcea, Florentin Manolache.
„Eu cred că play-off-ul este decisiv. Meciul de astăzi va fi unul al orgoliilor, al ambiţiilor, nu va fi un moment al adevărului”, consideră oficialul Deltei.
De pe banca liderului Granitul, Pantelie Alempe transmite un mesaj similar. Meciul va fi unul al ambiţiei, dar nu este decisiv.
„Nu ştiu dacă îşi mai au rost cuvintele acum. Este indiscutabil derby-ul campionatului, însă rezultatul lui nu decide campioana. Lucrurile se tranşează în play-off”, a spus Alempe.