Serviciul de call center al Primăriei municipiului Tulcea, unde cetăţenii pot cere informaţii despre impozitele şi taxele locale pentru anul 2026, va funcţiona şi pe toată durata lunii februarie. Primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie, ne-a spus că în această perioadă se va face o analiză a numărului de solicitări, iar dacă oamenii vor continua să sune, serviciul ar putea fi menţinut şi în luna martie.

„După două săptămâni în care a fost un full al telefoanelor, s-a constatat o scădere a lor. Numărul celor care au sunat a fost mai mic, iar vineri am discutat cu colegele de la Taxe şi Impozite şi acestea au venit cu propunerea pentru a fi prelungit şi în toată luna februarie, chiar dacă oamenii sună mai puţin, poate chiar unul – doi pe zi, dar considerăm că este important să existe şi în luna februarie, pentru a transmite cetăţenilor realităţile de care ei au nevoie. Vom mai face încă o analiză la finalul lunii februarie pentru a vedea dacă îl mai continuăm cu încă o lună, până la 31 martie, care este primul termen în care cetăţenii pot plăti şi pot beneficia şi de reduceri”, ne-a declarat Ştefan Ilie.

Edilul a precizat că tulcenii au solicitat masiv acest serviciu, mai ales în primele două săptămâni de funcţionare, când telefoanele au sunat aproape în permanenţă.

„Call-centerul a avut şi are un impact pozitiv asupra tuturor tulcenilor, mai ales a celor care îl solicită, îl folosesc, pentru că în primele două săptămâni de funcţionare, locuitorii oraşului au sunat non-stop. În timpul programului, colegele de la Taxe şi Impozite, după ce discutau cu o persoană, când închideau telefonul, suna instantaneu o altă persoană. Unele apeluri au fost de câteva minute, dar altele au fost de 20 sau chiar 30 de minute, până când cetăţeanul s-a declarat mulţumit de informaţiile pe care le-a primit. În felul acesta, cetăţenii au putut afla mai repede decât prin modul birocratic de a depune o cerere, a sta la rând la cozi, mai ales ţinând cont că este începutul anului, iar la începutul anului foarte mulţi locuitori îşi plătesc taxele şi impozitele şi se fac rânduri lungi. Au putut afla foarte uşor despre cât au de plată şi ce impact asupra taxelor lor a avut ordonanţa prin care s-a modificat cuantumul. Au aflat şi cu cât le-a crescut impozitul pentru locuinţele lor. Unii au văzut că nu era cum se propaga în mediul online că a crescut de două ori, de trei ori. Unii au văzut că la autoturisme le-a şi scăzut impozitul, nu neapărat a crescut. Vreau să-i felicit pe tulceni, dar şi pe colegele mele de la Taxe şi Impozite, pentru că au făcut faţă acestui val foarte mare de apeluri. Pe tulceni vreau să-i felicit pentru că, deşi la începutul apelului vocea era un pic mai ridicată, tensionată din partea locuitorului, nu au fost cazuri în care aceştia să vorbească urât, să înjure, să fi sunat doar aşa, ca să ţină linia ocupată. Oamenii care au sunat au făcut-o strict pentru nevoile lor”, a spus Ştefan Ilie.

Numărul cetăţenilor care îşi creează cont pe platforma CityOn este în creştere, iar numărul celor care şi-au achitat până în prezent taxele şi impozitele locale este similar cu cel înregistrat anul trecut şi în 2024, a amintit primarul Ştefan Ilie.

„Un alt efect pozitiv este că s-a mărit numărul celor care şi-au făcut cont pe CityOn pentru a vedea online taxele şi impozitele lor şi bunurile, pentru că ei, chiar dacă puteau plăti pe ghiseul.ro, şi pot şi în continuare, acolo nu poţi vedea o detaliere, vezi doar suma. Pe CityOn, când intri în contul tău, ai acces la informaţiile tale şi poţi vedea dacă actul de proprietate pe care îl deţii este trecut corect în aplicaţie. Poţi modifica, suna, solicita şi cere informaţii pentru a vedea de ce suma respectivă este repartizată bunului respectiv. De asemenea, proporţia numărului cetăţenilor care îşi plătesc taxele şi impozitele este la fel ca cea de anul trecut sau cea de acum doi ani. Oamenii şi-au dat seama că aici afli cel mai repede şi mai corect informaţiile pe care tu le poţi auzi distorsionat în mediul online. Încurajez cetăţenii să folosească în continuare acest serviciu”, a precizat Ştefan Ilie.

Pentru prevenirea deplasărilor inutile la ghişee, începând cu data de 9 ianuarie 2026, Primăria Municipiului Tulcea a pus la dispoziţia contribuabililor un serviciu temporar de informare, disponibil telefonic şi prin email, dedicat exclusiv oferirii de clarificări generale privind noile impozite aplicabile, documentele necesare şi paşii de urmat pentru clarificarea situaţiilor individuale. Serviciul de informare este disponibil electronic şi telefonic, la e-mail informare.contribuabili@primariatulcea.ro şi la numărul de telefon 0736.335.660, de luni până joi între orele 8.00 şi 16.30, iar vineri între orele 8.00 şi 14.00.