Deputatul de Tulcea Cosmin Andrei atrage atenţia asupra situaţiei actuale a Forţelor Navale Române şi asupra nevoii urgente de clarificări şi decizii coerente în ceea ce priveşte apărarea maritimă a României la Marea Neagră. Într-un context regional tot mai complicat, securitatea maritimă nu poate fi tratată ca un subiect secundar sau amânată la nesfârşit.
“Pentru judeţul Tulcea şi pentru întreaga regiune, Marea Neagră reprezintă o sursă esenţială pentru dezvoltarea zonei, vorbim despre siguranţă, economie, energie şi stabilitate. De aceea, capacitatea operaţională a Forţelor Navale trebuie abordată cu maximă seriozitate şi transparenţă”, a declarat deputatul Cosmin Andrei.
Acesta subliniază că modernizarea flotei navale nu este o chestiune de orgoliu sau de imagine, ci una de funcţionalitate şi protecţie a intereselor naţionale. Portul Constanţa, infrastructura energetică offshore, rutele comerciale şi comunităţile de la Marea Neagră depind direct de capacitatea statului de a-şi asigura o prezenţă navală credibilă.
“Nu cerem divulgarea unor informaţii clasificate şi nici nu contestăm rolul esenţial al aliaţilor NATO. Ceea ce solicităm este o strategie clară, realistă şi predictibilă, care să arate cum îşi asumă România propria responsabilitate în apărarea maritimă”, a precizat deputatul.
Cosmin Andrei a anunţat că a formulat o întrebare parlamentară adresată Ministerului Apărării Naţionale, prin care solicită clarificări privind evaluarea oficială a capacităţii Forţelor Navale, stadiul programelor de modernizare şi modul în care acestea sunt integrate cu prezenţa aliată şi cu sistemele de apărare de coastă.
Comunicat de presă


