Inspectorii de muncă au verificat service-urile auto din judeţ la finalul lunii trecute şi au găsit deficienţe, muncă nedeclarată şi echipamente de muncă neautorizate. Amenzile aplicate au depăşit 140.000 lei.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Tulcea a derulat, între 26 şi 30 ianuarie, o serie de controale în cadrul campaniei naţionale dedicate sectorului „Repararea şi întreţinerea autovehiculelor”. Acţiunea a vizat atât respectarea legislaţiei muncii, cât şi condiţiile de securitate şi sănătate în muncă.
„În domeniul relaţiilor de muncă au fost efectuate 45 controale, fiind aplicate 26 sancţiuni contravenţionale, din care 15 avertismente şi 11 amenzi în cuantum de 106.000 lei, iar pentru neconformităţile constatate au fost dispuse 50 măsuri. De asemenea au fost identificate 2 persoane prestând activitate fără a avea încheiate contracte individuale de muncă conform art. 260 alin. 1 lit. e din Codul Muncii”, a transmis ITM Tulcea într-un comunicat de presă semnat de inspectorul şef Alexandru Cristian Iordan.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.


