Tulcea se pregăteşte să devină un punct de referinţă pentru sportul naţional, odată cu finalizarea noii Săli Polivalente. În contextul apropiatei inaugurări, oficialii judeţeni au început discuţiile cu federaţiile naţionale pentru organizarea unor competiţii de nivel înalt în oraş.

În acest sens, săptămâna viitoare, oficiali ai Federaţiei Române de Handbal urmează să ajungă la Tulcea pentru a evalua posibilităţile de desfăşurare a concursurilor sportive naţionale şi chiar internaţionale.

Recent, pe 12 februarie, o delegaţie a Federaţiei Române de Volei, condusă de preşedintele Adin Cojocaru, alături de secretarul general Constantin Ispas şi responsabilul relaţii internaţionale Gabriela Bulgariu, a vizitat Tulcea şi au avut întâlniri de lucru cu preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu.

„Vizita a vizat stadiul lucrărilor la Sala Polivalentă din Tulcea, un proiect sportiv major pentru Dobrogea, dar şi stabilirea unui protocol de colaborare prin care voleiul să fie revitalizat în regiune şi să revină în circuitul competiţional important al României”, potrivit unui comunicat de presă remis de Consiliul Judeţean Tulcea.

Anterior, pe 27 ianuarie, reprezentanţi ai Federaţiei Române de Baschet, printre care preşedinta Carmen Tocală, Mariana Schmidt şi Tiberiu Rist, au discutat cu autorităţile judeţene paşii necesari pentru pregătirea competiţiilor naţionale şi internaţionale. În cadrul întâlnirii au fost abordate aspectele logistice, fiind revăzută Sala Polivalentă, precum şi sala de antrenamente.

Federaţia Română de Baschet a fost reprezentată şi de Mihaela Grecu şi Alexandru Grecu, reprezentanţii Sucursalei Regionale 9 a FRB.

Reamintim că instituţia Consiliului Judeţean Tulcea este beneficiarul investiţiei privind construcţia noii Săli Polivalente, un proiect derulat de Compania Naţională de Investiţii, cu fonduri asigurate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Sala va beneficia de un teren principal de competiţii, înconjurat de tribune pentru spectatori cu o capacitate de 4.670 de locuri, un teren de antrenament situat în subsolul clădirii, sub amprenta terenului principal, parcare subterană, vestiare pentru echipe şi oficiali, spaţii pentru presă şi sală de conferinţe.