Ca în fiecare an, de Rusalii, la Mihail Kogălniceanu este sărbătoare.
„Anul acesta am luat o decizie specială: un singur hram, pentru toate cele trei sate ale noastre! De ce? Pentru că atunci când unim forţele, creăm ceva cu adevărat memorabil. Un eveniment mai mare, mai frumos, mai bogat în surprize. O sărbătoare pe măsura întregii noastre comunităţi! Veniţi alături de noi! Sărbătoarea e a tuturor”, a anunţat Primăria comunei Mihail Kogălniceanu.
Locuitorii din Mihail Kogălniceanu sunt invitaţi să participe duminică, 31 mai, şi luni, 1 iunie, la una dintre cele mai aşteptate sărbători locale ale începutului de vară, zilele comunei. Evenimentul va avea loc pe Stadionul „Dumitru Caraman”, unde organizatorii au pregătit două zile pline de distracţie, muzică live, preparate culinare şi activităţi pentru întreaga familie.
Participanţii vor avea parte de terasă cu grătare şi preparate delicioase, răcoritoare, foodtruck-uri cu preparate savuroase, dar şi de un parc de distracţii spectaculos şi activităţi speciale organizate pentru copii.
Programul artistic va fi unul diversificat, reunind atât ansambluri locale, cât şi artişti cunoscuţi ai muzicii de petrecere. În data de 31 mai, pe scenă vor urca Ansamblul Micul Aromân – Biblioteca Judeţeană „Panait Cerna” Tulcea, Ansamblul Daima al Comunităţii Armâne Filiala Tulcea, Formaţia Pindu, iar atmosfera va continua cu o serie de concerte susţinute de Tzancă Uraganul şi Vlăduţa Lupău. Ziua de 1 Iunie, dedicată copiilor, va începe cu momente speciale pregătite de dansatorii de la Let’s Go Dance, care vor da startul distracţiei prin dansuri de grup, jocuri individuale şi pe echipe, curse de ştafetă şi activităţi interactive pentru cei mici. Pe scenă vor urca Georgiana Lapadat, Gore Belanschi şi Daniela Gyorfi.
Evenimentul este organizat de Grand Empire Events, cu sprijinul Primăriei comunei Mihail Kogălniceanu.

