Mai multe trasee de autobuz din municipiul Tulcea vor circula pe rute deviate astăzi şi mâine, 1 – 2 iulie, ca urmare a lucrărilor de modernizare la reţelele de utilităţi desfăşurate în sensul giratoriu Pelican – Poliţie.
Astfel, vor fi deviate temporar traseele de transport public 2B, 4, 5, 14 şi 14B, anunţă Societatea de Transport Public Tulcea. Potrivit operatorului de transport, traseul 2B va circula, la plecare, pe ruta Seven Hills – strada Isaccei – Păcii – Eternităţii – Penny C5 – Petrom – strada 1848 – Spitalului, după care va întoarce pe strada 1848 până la sensul giratoriu de la Kaufland şi va continua pe strada Babadag şi apoi pe strada Isaccei până la Vard. La întoarcere, traseul 2B va pleca din Vard pe strada Isaccei, apoi va circula pe străzile Păcii, Eternităţii, prin zona Penny C5, Petrom, strada 1848 şi Spitalului. Traseul 4 va fi, de asemenea, deviat şi va avea următorul parcurs: Piaţa Veche – strada Isaccei – strada Păcii – strada Eternităţii – Penny C5 – Petrom – strada 1848 – Spitalului, cu întoarcere pe strada 1848, la Kaufland, apoi pe la Lidl şi Penny C5, continuând pe străzile Eternităţii, Păcii şi Isaccei până la Sala Polivalentă, unde va întoarce în sensul giratoriu „La Tăticu”. În cazul traseelor 5, 14 şi 14B, acestea vor circula deviat de la Petrom – str. Barajului – (5,14) Navaliştilor/(14B) Seven Hills.
Pentru informaţii suplimentare, călătorii pot utiliza aplicaţia mobilă „Transport Public Tulcea”, pot apela numărul de telefon 0240 534 278, pot transmite un e-mail la adresa secretariat@stp-tulcea.ro, pot contacta operatorul prin pagina oficială de Facebook sau se pot adresa direct la sediul societăţii din strada Energiei nr. 14.
