Ca în fiecare an, în august, municipiul Tulcea devine, timp de patru zile, capitala folclorului internaţional. Festivalul-Concurs Internaţional de Folclor „Peştişorul de Aur”, singurul festival de folclor pentru copii din România inclus în calendarul Consiliului Internaţional de Organizare a Festivalurilor de Folclor al UNESCO, revine cu cea de-a XXXII-a ediţie, care se va desfăşura în perioada 7-12 august. Evenimentul aduce pe scena din Piaţa Civică şi pe Faleza „Ivan Patzaichin” nu mai puţin de 25 de ansambluri din ţară şi din străinătate. De peste hotare vor veni opt ansambluri din Republica Moldova, Bulgaria, Turcia, Mexic, Spania, Macedonia, Ucraina şi Georgia. Din România vor participa următoarele ansambluri: Ansamblul Folcloric „Doina Argeşului” – Argeş, Ansamblul Folcloric „Firicel de Busuioc” – Bacău, Ansamblul Folcloric „Crişana” – Bihor, Ansamblul Folcloric „Poieniţa” – Braşov, Ansamblul Folcloric „Muguraşul” – Brăila, Ansamblul Folcloric „Moştenirea” – Cluj, Ansamblul Artistic „Florile Moldovei” -Iaşi, Ansamblul Folcloric „Plaiurile Sâmbureştiului” – Olt, Ansamblul Folcloric „Ciobănaşul” – Suceava şi Fanfara „Rotaria” – Vaslui. Din judeţul Tulcea vor participa şapte ansambluri, şi anume: Ansamblul Folcloric „Doruleţul”, Ansamblul Folcloric „Danubius”, Ansamblul Folcloric „Ghiocel de la Luncaviţa” – Luncaviţa, Ansamblul Folcloric „Altiţe Dobrogene” – Jijila, Ansamblul Folcloric „Plai de Dor” – Niculiţel, Ansamblul Folcloric „Flori de Cimbrişor” – Isaccea şi Ansamblul Folcloric „Mlădiţe Dobrogene” – Văcăreni.
Festivalul începe, sâmbătă, pe 8 august, la ora 18.00, cu parada portului şi dansului popular ce va porni de la Biblioteca Judeţeană „Panait Cerna” şi va merge pe traseul str. Isaccei – str. Unirii – str. Babadag – str. Dobrogeanu Gherea – str. Păcii – Piaţa Civică. Festivitatea de deschidere va avea loc la ora 18.30 în Piaţa Civică, fiind urmat de spectacolul – concurs la ora 19.30 pe scena din Piaţa Civică. Duminică şi luni, la ora 18.30 vor fi organizate spectacole folclorice pe Faleza „Ivan Patzachin”, iar de la 19.30 se vor desfăşura spectacolele – concurs în Piaţa Civică. Festivitatea de premiere şi spectacolul de gală va avea loc marţi de la ora 19.30 în Piaţa Civică.
„Desfăşurat din 1992 încoace, cu o întrerupere de doi ani în pandemie, festivalul împlineşte 32 de ediţii. E o longevitate pentru care le mulţumesc tuturor celor care, de-a lungul anilor, au avut grijă ca evenimentul să se întâmple şi să sporească valoric. (…) Publicul tulcean a devenit din ce în ce mai pretenţios şi mai deschis către diversitate culturală”, a transmis prof. Aurelian Croitoru, managerul Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele Deltei”.
Şi anul acesta, preşedintele juriului va fi Petre Şuşu, maestru coregraf şi manager al Ansamblului Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” al Consiliului Judeţean Iaşi, iar membrii care vor asigura jurizarea sunt următorii: Laura Felea – director al Palatului Copiilor Tulcea, Ioan Simionca – maestru coregraf şi specialist în comunicare-Bistriţa, Liliana Maria Vlase – manager al Ansamblului Folcloric Profesionist „Busuiocul” – Bacău şi Ionel Garoafă – şef secţie dans al Ansamblului de Dans Popular – „Maria Tănase” al Centrului Judeţean de Cultură şi Artă Dolj.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Tulcea, Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei”, Consiliul Judeţean Tulcea, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea şi Palatul Copiilor Tulcea.
Anul trecut, marele premiu a fost câştigat de Ansamblul Folcloric „Danubius” Tulcea.
„Desfăşurat din 1992 încoace, cu o întrerupere de doi ani în pandemie, festivalul împlineşte 32 de ediţii. E o longevitate pentru care le mulţumesc tuturor celor care, de-a lungul anilor, au avut grijă ca evenimentul să se întâmple şi să sporească valoric. (…) Publicul tulcean a devenit din ce în ce mai pretenţios şi mai deschis către diversitate culturală”, a transmis prof. Aurelian Croitoru, managerul Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele Deltei”.
