Tulcenii sunt aşteptaţi, în perioada 25 – 27 septembrie, la cea de-a XIV-a ediţie a Târgului de Toamnă, eveniment care va avea loc, conform tradiţiei, în Piaţa Civică din municipiu. Organizatorii se află în această perioadă în etapa de selecţie a producătorilor şi a meşterilor populari care vor participa la târg.
Potrivit directorului SC Agropieţe SA Tulcea, Rodica Pascale, târgul este dedicat în primul rând producătorilor agricoli din judeţ, scopul fiind promovarea produselor locale.
„În acest moment suntem în faza de organizare, de selecţie a cererilor de participare. Participă în primul rând producătorii agricoli din judeţul Tulcea, meşteri populari din judeţul Tulcea şi, în funcţie de locurile rămase, acceptăm şi invitaţi din afară pe parte de alimentaţie publică, de vânzare produse alimentare, dar cumva acest târg este destinat producătorilor agricoli din judeţul Tulcea. Şi anul trecut am mai avut solicitări de la producători de preparate din carne, brânzeturi, vin, din ţară. În funcţie de solicitările producătorilor locali, vor putea veni şi producători din ţară”, ne-a declarat Rodica Pascale.
Oferta târgului va fi una specifică sezonului de toamnă, iar cei care vor trece prin Piaţa Civică vor putea găsi, printre altele, legume şi fructe destinate pregătirii conservelor pentru iarnă. Vinetele, ardeii, rădăcinoasele, strugurii, gutuile şi prunele se numără printre produsele care vor fi aduse de producătorii locali.
Directoarea SC Agropieţe SA Tulcea a precizat că producătorii agricoli şi meşterii populari invitaţi nu vor plăti taxe pentru participarea la târg.
„Producătorii sunt invitaţi, nu plătesc nicio taxă. Nici meşterii populari nu vor plăti, doar cei de la alimentaţie publică şi fast-food”, a explicat directorul.
Pe lângă oferta de produse locale, programul târgului va include şi spectacole artistice oferite de Ansamblul „Baladele Deltei”.
Organizatorii îşi propun să aducă în atenţia publicului producătorii autentici din judeţ şi să încurajeze consumul de produse locale.
„Insistăm pentru a arăta tulcenilor că municipiul şi judeţul Tulcea are producători agricoli autentici şi vrem să-i promovăm pe aceştia”, a subliniat Rodica Pascale.
Directorul SC Agropieţe SA Tulcea a precizat că bugetul alocat evenimentului este destinat cheltuielilor de organizare şi logistică, printre acestea numărându-se asigurarea energiei electrice, plata spaţiului, montarea corturilor şi alte servicii necesare desfăşurării târgului.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a Ziarului DELTA.
