Administraţia locală intenţionează să reglementeze accesul auto în cimitirele din municipiul Tulcea şi caută soluţii pentru montarea unei bariere auto, prevăzută cu un aparat de taxare. În prezent, accesul maşinilor este gratuit. Primăria a mai avut o tentativă de taxare a maşinilor, însă banii nu prea ajungeau la bugetul local…

Aceasta este una dintre propunerile discutate săptămâna trecută în timpul dezbaterii publice dedicată regulamentului de organizare şi funcţionare a Cimitirelor municipale „Eternitatea” şi „Eternitatea nou”. La şedinţă au participat reprezentanţi ai Direcţiei de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu, ai Direcţiei Administraţiei Publice Locale şi city managerul Nicolae Bibu.

Astfel, pentru vizitatori accesul auto se va face doar pe poarta Cimitirului vechi din strada Eternităţii, iar ieşirea doar pe poarta dinspre strada Viticulturii.

„Accesul auto în cele două zile dedicate sărbătorii <<Paştele Blajinilor>> este strict interzis, cu excepţia autoutilitarelor apar-ţinând serviciilor publice, a maşinilor de intervenţie (pompieri, salvare, poliţie) şi a persoanelor cu dizabilităţi pe baza legitimaţiei card parcare şi a cărţii de identitate”, se arată în regulament.

Cortegiul funerar are acces în Cimitirul „Eternitatea” pe poarta de acces din strada Eternităţii, iar în Cimitirul „Eternitatea nou” pe porţile de acces din strada Viticulturii.

Circulaţia pietonală şi auto în cimitire se face cu respectarea regulilor stabilite de administratorul cimitirelor, numai pe aleile amenajate, fără a bloca calea de acces, fiind interzisă călcarea mormintelor, precum şi accesul cu biciclete şi cu animale.

O altă noutate prevăzută în regulament este mărirea intervalului orar în care accesul este permis. Odată cu adoptarea noului regulament, accesul în cimitire în perioada 1 aprilie – 31 septembrie se va face zilnic în intervalul orar 6:00 – 21:00, iar în perioada 1 octombrie – 31 martie între orele 6:00 – 18:00.

În ceea ce priveşte atribuirea locurilor de înhumare, procedura  se face de către Serviciul Administraţia Cimitirelor, prin concesiune pe o perioada de 7 ani, cu achitarea redevenţei aprobate de Consiliul Local.

„Dacă la expirarea termenului contractului de concesiune acesta nu se prelungeşte, contractul de concesiune încetează, iar locul de înhumare se atribuie prin concesiune în condiţiile prezentului regulament. Osemintele rezultate din deshumare se depun alături de noul înhumat, cu condiţia de a fi trecut numele vechiului decedat”, se precizează în regulament.

Redevenţa de concesionare pe durata de 7 ani rămâne în valoare de 275 de lei pe loc.

Pentru săparea unei gropi se va percepe un tarif de 450 de lei, iar înhumările şi deshumările au o valoare de 300 de lei.

Cetăţenii care solicită serviciul de curăţenie pentru un mormânt vor plăti o taxă de 50 de lei.

De asemenea, căutarea şi eliberarea documentelor din arhivă costă 50 de lei, iar avizele de concesionar pentru executarea lucrărilor funerare în funcţie de complexitate costă 70 şi 100 de lei. Un permis de lucru pentru executarea lucrărilor funerare se situează între 100 şi 200 de lei.