Judeţul Tulcea, izolat: toate drumurile care ne leagă de restul ţării, închise din cauza iernii năprasnice
Codul portocaliu de ninsoare şi viscol puternic a paralizat judeţul în ultimele trei zile. Practic, toate intrările în Tulcea, că vorbim de cea dinspre Constanţa/Bucureşti sau de cele navale, dinspre Brăila şi Galaţi, au fost închise de autorităţi. Pe de o parte, măsura instituită a avut ca scop curăţarea şoselelor fără ca traficul obişnuit să îngreuneze intervenţia utilajelor. Pe de alta, s-a încercat şi s-a reuşit, totodată, limitarea incidentelor care ar fi putut să apară din cauza inconştienţei şoferilor care decid, de multe ori, să se aventureze la drum ignorând recomandările poliţiştilor.
În ultimele zile, în care a fost în vigoare codul portocaliu, trei localităţi au avut probleme în ceea ce a însemnat alimentarea cu energie electrică. Echipele Enel Dobrogea au intervenit însă la timp, astfel încât duminică după-amiaza locuitorii din Atmagea, Tudor Vladimirescu şi Ceatalchioi aveau, din nou, curent electric.