Douăsprezece artere din municipiu vor fi asfaltate integral în acest an

Până în data de 15 mai, autorităţile locale îşi propun să finalizeze şi lucrările de asfaltare a alte cinci străzi rămase restante de anul trecut

Artere din municipiu

Şi în acest an, reprezentanţii municipalităţii au alocat un buget de circa două milioane de euro planului de reabilitare a mai multor străzi din municipiu. În principiu, este vorba atât despre artere pe care s-a lucrat sau încă se mai lucrează în cadrul Master – Planului de apă – canal implementat de Aquaserv S.A., cât şi de străzi care nu au mai fost asfaltate de foarte mult timp.

Potrivit primarului Constantin Hogea, pe listă se regăsesc peste 12 străzi, până în data de 15 mai urmând să se finalizeze şi lucrările pe cinci artere rămase de reabilitat încă de anul trecut. În plus, tot pentru acest an, autorităţile locale îşi mai propun şi asfaltarea integrală, trotuare plus strada în sine, a porţiunii din strada Isaccei cuprinsă între strada Taberei şi sensul giratoriu de la Dedeman.