Autorităţile judeţene vor să înfiinţeze Muzeul Cetăţii Noviodunum, pe bani norvegieni
Un proiect de investiţie în acest sens va fi depus în curând la Ministerul Culturii
Autorităţile judeţene au planuri mari cu Cetatea Noviodunum, unde vor să înfiinţeze un muzeu în urma accesării unor fonduri puse la dispoziţie de Directoratul Norvegian pentru Patrimoniu Cultural. În total, va fi vorba despre lucrări evaluate la 1,3 milioane euro. Două proiecte de Hotărâre ce vizează implementarea unei astfel de investiţii au fost incluse pe ordinea de zi a şedinţei de vineri a Consiliului Judeţean (CJ) Tulcea.
Astfel, autorităţile spun că, până în data de 7 aprilie, este activ Programul „Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural”, implementat de Ministerul Culturii, în parteneriat cu Directoratul Norvegian pentru Patrimoniu Cultural. Obiectivul general al acestui program este protejarea şi conservarea patrimoniului cultural şi natural pentru generaţiile viitoare şi facilitarea accesului publicului larg la patrimoniu. Alocarea financiară aferentă prezentei cereri de proiecte este de 9,8 milioane euro iar autorităţile tulcene vor să profite de acest lucru.