Paştele în Delta Dunării: în goana după turişti, proprietarii cer până la 50% avans din preţul sejurului
Sărbătoarea Floriilor bate la uşă, ceea ce înseamnă că şi Paştele este foarte aproape, deci mai aveţi puţin timp la dispoziţie pentru a vă face planurile de petrecere a mini-vacanţei de 20 aprilie.
În deltă, ofertele pregătite de proprietari de hoteluri, pensiuni sau case de vacanţă sunt, ca în fiecare an, diversificate şi pentru toate buzunarele.
Turiştii pot opta pentru pachete ce variază de la un sejur de două zile, fără masă, la preţul de 60 lei/persoană şi până la închirierea unei case de vacanţă cu o capacitate de 12 persoane, la un tarif de aproape 3.000 lei. Semn că proprietarii încă resimt criza şi încearcă să-şi asigure un venit sigur chiar şi înainte de începerea oficială a sezonului estival este avansul cuprins între 30 – 50% pe care mai toate unităţile de cazare îl solicită turiştilor în momentul rezervării.
O pensiune din Dunăvăţu de Jos oferă, contra sumei de 300 lei/sejur de trei nopţi, cazare cu demipensiune în care este inclusă şi masa festivă de Paşte.