PSD şi PNL ar vrea să o acorde, dar trebuie să analizeze impactul asupra bugetului municipiului

Guvernul României a adoptat, la sfârşitul săptămânii trecute, o amnistie fiscală al cărei mecanism vizează dobânzile, penalităţile şi alte accesorii datorate de contribuabilii care vor achita principalul restanţelor până pe 15 decembrie 2020.

Textul legislativ da posibilitatea şi administraţiilor locale să aplice aceste facilităţi. Trebuie analizat însă dacă bugetul municipiului Tulcea ar putea  suporta o astfel de amnistie fiscală la nivel local.

Facilităţile oferite de Guvern prin amnistia fiscală vizează toţi contribuabilii care au datorii restante la 31 martie 2020, deci aceştia pot fi persoane fizice, juridice, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice sau profesii libere, entităţi fără personalitate juridică, instituţii publice etc.

Textul normativ precizează că „aceste facilităţi fiscale pot fi aplicate şi de autorităţile administraţiei publice locale, opţional, dacă consiliul local stabileşte, prin hotărâre, aplicarea acestor prevederi, precum şi procedura aplicabilă”.

Aşadar, cel puţin teoretic, administraţia municipiului Tulcea ar avea undă verde să aplice şi la nivel local amnistia.

Trebuie analizat impactul facilităţilor fiscale

asupra bugetului local

Claudia Frandeş, reprezentanta consilierilor locali PNL, spune că va discuta aceste aspecte cu decidenţii liberali, declarându-se o susţinătoare a mediului privat.

„Vom discuta acest aspect în cadrul şedinţei online pe care o avem săptămânal şi vom avea un punct de vedere cât se poate de clar. Vom susţine orice modalitate prin care pot fi susţinuţi antreprenorii, oamenii de afaceri şi tot mediul privat. Eu sunt fan mediul privat pentru că îmi dau seama că aceşti oameni au cel mai mult de suferit. Ceea ce li se întâmplă lor simţim fiecare, fie că lucrăm în instituţie privată sau de stat. Vom discuta şi apoi ne vom adresa executivului. În esenţă,  în funcţie de cât de mic sau de mare este bugetul, lucrul acesta se va stabili de către executiv”, ne-a declarat Claudia Frandeş.

La rândul său, Andaluzia Luca, reprezentanta consilierilor PSD, spune că până la şedinţa de Consiliu Local de luna aceasta se va face o analiză.

„Trebuie să vedem ce impact ar avea asupra bugetului local această amnistie. Noi vrem să ajutăm pe toată lumea, dar trebuie să vedem dacă avem posibilitatea să facem acest lucru. Sunt anumite sectoare economice care au avut de suferit foarte mult. Până la şedinţa de Consiliu Local am putea să facem o analiză în acest sens”, a precizat Andaluzia Luca.

De altfel, la sfârşitul săptămânii trecute, vicepreşedintele PIMM Tulcea, Sterică Fudulea solicita prin intermediul unei declaraţii acordate ziarului Delta ca prevederile ordonanţei să fie aplicate de către Consiliul Local Tulcea.

„Ordonanţa spune că cei din consiliile locale pot aplica prevederile acesteia. Eu aştept de la foştii mei colegi din Consiliul Local să gândească lucid, economic, în caz contrar s-ar putea ca de anul viitor să nu mai aibă de la cine încasa aceste comisioane şi să aplice prevederile ordonanţei. O prevedere anulează plata penalităţilor şi dobânzilor pentru debitul principal achitat până la 15 decembrie, iar altă prevedere este diminuarea cu 50% a impozitului pe clădiri pentru cei care sunt afectaţi de coronavirus. Iniţial termenul de plată a impozitelor era 31 martie şi sunt convins că proprietarii de hoteluri din oraş au achitat aceste impozite până la acea dată cu bonificaţia respectivă, dar de la 1 aprilie au închis business-ul. Cel mai bine ar fi ca cei care au achitat să li se compenseze cu impozitul pentru anul viitor, în caz contrar probabil că nu vom mai avea de anul viitor atâţia agenţi economici de la care să încasăm impozite”, a spus vicepreşedintele Sterică Fudulea.

Facilităţile sunt de patru tipuri, dintre care primul îl reprezintă anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data de 31 martie 2020 inclusiv, în cazul contribuabililor care la această dată au în sold atât obligaţii bugetare accesorii cât şi obligaţii bugetare principale.

Al doilea tip este reprezentat de anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, declarate suplimentar de debitor prin declaraţie rectificativă, cu scadenţa anterioară datei de 31 martie 2020 inclusiv.

Al treilea tip de facilităţi constă în anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 martie 2020 inclusiv, dacă la această dată contribuabilul are în sold doar accesorii, iar obligaţiile bugetare principale au fost stinse, iar al patrulea – anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 martie 2020 inclusiv, stabilite prin decizie de impunere emisă ca urmare a inspecţiei fiscale sau verificării situaţiei fiscale personale, care este în curs de derulare la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă.