Noi modificări au fost aduse prin ordonanţă de urgenţă programului IMM Invest. Printre acestea se află faptul că  firmelor solicitante nu li se vor mai impune ipoteci asupra tuturor bunurilor pentru garantarea creditului, iar certificatul de situaţie de urgenţă nu mai este necesar. Potrivit OUG nr. 89/2020, în Monitorul Oficial, firmele scapă de necesitatea certificatului de situaţie de urgenţă pentru accesarea programului IMM Invest.

“Există unele modificări pentru uşurarea implementării programului, aprobate de Guvern şi în dezbatere la Consiliul Economic şi Social. Au fost câteva neclarităţi în implementare. Este clar că programul va finanţa firmele bancabile. Conform analizei pe care Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România a făcut-o anul trecut în Cartea Albă, doar 4 din 10 firme erau bancabile înainte de coronavirus. Părerea mea este că acum după coronavirus probabil că una din 10 firme este bancabilă. Acest lucru înseamnă că doar 10% din cei care au aplicat pot beneficia de IMM Invest care în esenţă este un credit pe care şi-l asumă banca”, ne-a declarat vicepreşedintele Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (PIMM) Tulcea, Sterică Fudulea.

Vicepreşedintele PIMM Tulcea militează şi pentru finanţarea firmelor care au contracte semnate pe programe de finanţare nerambursabilă şi au nevoie de cofinanţare, indiferent că sunt afectate sau nu de coronavirus.

“Eu mi-aş dori un parteneriat cu băncile care să înţeleagă că este o situaţie de criză şi trebuie să fim solidari unii cu alţii şi să finanţăm firmele care au avut un parcurs pozitiv şi din cauza virusului au avut probleme. Eu aş mai milita pentru finanţarea firmelor care au deja contracte semnate pe programele de finanţare nerambursabilă şi au nevoie de cofinanţare, indiferent că sunt afectate de COVID sau nu. IMM Invest este accesat în continuare de firmele puternice, de cele bancabile. IMM Invest este o gură de oxigen, nu un sprijin real pentru că noi suntem nevoiţi în continuare să plătim chiriile şi să ţinem afacerile în picioare. Ar trebui să existe o solidaritate în toate domeniile, atât în aparatul public cât şi în cel privat”, a precizat vicepreşedintele Sterică Fudulea.

Autorităţile au anunţat restructurări şi în ceea ce priveşte aparatul bugetar, dar încă nu s-au concretizat.

“Cei mai afectaţi au fost angajatori care au avut business-urile închise, apoi angajaţii care au trebuit să trăiască în aceste luni doar cu ajutorul de şomaj, şi cel mai puţin afectat aparatul bugetar care şi-a încasat în continuare salariile. Deşi se anunţaseră restructurări, eficientizare economică a aparatului bugetar, nu am văzut încă aceste lucruri”, a spus Sterică Fudulea.

A doua modificare importantă, în avantajul beneficiarilor, este renunţarea la ideea de a institui o ipotecă asupra universalităţii bunurilor mobile şi imobile ale debitorului.

“În cazul creditelor de investiţii, garanţia de stat este garantată cu ipoteca legală imobiliară şi/sau mobiliară asupra activelor finanţate prin credit”, scrie acum în Ordonanţa IMM Invest (OUG nr. 110/2017).

Programul IMM Invest are scopul de a facilita accesul IMM-urilor la credite pentru investiţii şi pentru capital de lucru. Principala modalitate prin IMM Invest ajută firmele prin garantarea, de către stat, a creditelor obţinute de la bănci.