Servicii Publice SA a anunţat simplificarea procedurii de atribuire a europubelelor pentru cetăţeni în municipiul Tulcea. În vederea eficientizării procesului, solicitanţii nu vor mai fi nevoiţi să prezinte documente privind achitarea taxei de habitat la momentul depunerii cererii. Pentru obţinerea unei europubele, cetăţenii vor depune doar cererea pentru acordarea europubelei şi copia actului de identitate.

Verificarea achitării taxei de habitat va fi realizată ulterior de către instituţie, în colaborare cu Serviciul Taxe şi Impozite Locale. În situaţia în care, în urma verificărilor, se constată existenţa unor debite restante sau lipsa declaraţiei de salubritate, solicitantul va fi îndrumat către Serviciul Taxe şi Impozite Locale. Acolo, acesta va trebui să îşi achite obligaţiile restante şi să întocmească declaraţia de salubritate. După îndeplinirea acestor condiţii, europubela va fi atribuită cetăţeanului.