* Valentin Bodur (USR) va candida la Primăria Tulcea, Daniel Ion (PLUS), la Consiliul Judeţean

PLUS Tulcea şi USR Tulcea au semnat protocolul de alianţă pentru alegerile locale din acest an. Ieri, Alianţa USR-PLUS Tulcea a anunţat că şi-a stabilit candidaţii la Primăria municipiului Tulcea şi Consiliul Judeţean. Candidatul desemnat pentru Primăria Tulcea este Valentin Bodur, preşedintele filialei municipale USR Tulcea, iar candidatul pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Tulcea este Daniel Ion, membru în Biroul Judeţean PLUS Tulcea.

„PLUS Tulcea şi USR Tulcea au semnat protocolul de alianţă pentru alegerile locale din acest an. Ceea ce ne-a adus împreună a fost dorinţa de a transforma acest judeţ într-unul modern, de a elimina corupţia şi incompetenţa din administraţiile publice locale, oraş cu oraş, comună cu comună. Alianţa USR PLUS îşi continuă misiunea în Tulcea, unde o mulţime de oameni extraordinari din tot judeţul au decis să nu mai stea deoparte şi să contribuie la moder-nizarea comunităţilor din care fac parte”, transmit reprezentanţii Alianţei USR-PLUS Tulcea.

În zilele următoare alianţa va prezenta oferta electorală completă pentru judeţul Tulcea, incluzând şi listele de candidaţi la primăriile şi la consiliile locale din judeţ precum şi pentru Consiliul Judeţean Tulcea.