Colaborarea şi gândurile bune au caracterizat ultima şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Tulcea, convocată vineri, având pe ordinea de zi 13 proiecte de hotărâri.
La final de mandat, preşedintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu, a dat drept exemplu pentru celelalte administraţii judeţene din ţară modul în care s-a lucrat timp de patru ani la Tulcea.
„Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru modul constructiv în care s-a lucrat în acest mandat. Dacă uneori mi-am mai ieşit puţin din fire îmi cer scuze! Anumite situaţii nimeni nu le controlează aşa cum ar trebui. Lăsând deoparte micile asperităţi care au mai apărut şi care sunt normale într-o dezbatere şi susţinerea unor puncte de vedere raportate la proiectele pe care noi le-am supus atenţiei plenului, a fost o conlucrare foarte bună. Nu spun acest lucru pentru că este final de mandat sau ultima şedinţă. Instituţia Consiliului Judeţean, chiar dacă s-au mai amânat anumite proiecte de hotărâre, nu a fost niciodată afectată de opoziţii rău înţelese sau de patimă. Nu îmi aduc aminte să fi fost jigniri sau alte lucruri care nu dau bine. Formatul Consiliului Judeţean a fost unul de oameni echilibraţi, care au ştiut să îşi susţină punctele de vedere cu argumente. Dacă luăm practica pe care am avut-o timp de patru ani de zile, ar fi de văzut şi de urmărit şi de unele consilii judeţene unde lucrurile nu au mers nici pe departe aşa de bine aşa cum au mers la noi la Tulcea. Ceea ce este important este să ne păstrăm echilibrul şi după această campanie să revenim în matcă, să rămânem oameni care ne putem da bună ziua, să ne respectăm în continuare şi să uităm foarte repede micile patimi care s-au născut între unul sau altul”, a declarat preşedintele Horia Teodorescu.
La rândul său, consilierul judeţean Michael Gudu a transmis un mesaj din partea grupului de consilieri PNL, exprimându-şi dorinţa ca următoarea componenţă a instituţiei să acţioneze fără ură şi părtinire.
„Din partea grupului de consilieri judeţeni PNL vreau să aduc câteva mulţumiri în special aparatului tehnic care s-a ocupat tot timpul de mapa şedinţei, comisiilor, modul în care au înţeles să răspundă la clarificările solicitate de către noi. Domnul preşedinte spunea că am avut o colaborare în acest consiliu şi aşa este, s-a colaborat, dar această colaborare mergea până la un punct, până la vot. Având o majoritate confortabilă, evident că am colaborat bine cu toţii, însă am avut câteva proiecte care democratic la vot nu au trecut, ceea ce înseamnă că ne-am putut expune punctul de vedere şi că nu au fost chestiuni atât de aspre peste care să nu putem trece. Ceea ce ne dorim şi pe mai departe este ca următoarea componenţă a Consiliului Judeţean să ia act de ceea ce s-a întâmplat în acest mandat şi să acţioneze fără ură, fără părtinire pentru că în cele din urmă toţi ajungem la final de mandat şi trebuie să tragem câteva învăţăminte. Mulţumesc pentru colaborare!”, a transmis consilierul judeţean Michael Gudu.
Noua componenţă a Consiliului Judeţean va fi stabilită în urma alegerilor locale din data de 27 septembrie.