Lucrările de reabilitare a falezei şi portului din municipiul Tulcea, dar şi cele ale Podului suspendat peste Dunăre Tulcea-Brăila sunt în grafic şi s-ar putea finaliza într-un termen mai scurt, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Consiliului Judeţean, Horia Teodorescu.
„Investiţia se va termina din punctul meu de vedere într-un termen mai scurt cu câteva luni. Se lucrează într-un ritm alert şi vor mai veni încă două foreze în perioada următoare. Eu sper ca anul viitor spre toamnă să avem absolut toţi piloţii foraţi terminaţi, inclusiv grinzile de ancorare, mare parte din platformă turnată, astfel încât să putem începe partea spectaculoasă a acestei investiţii”, a precizat preşedintele Horia Teodorescu.
În ceea ce priveşte Podul peste Dunăre, execuţia structurii este în avans.
„Execuţia podului este în grafic. Zilele trecute am discutat cu cei de la CNAIR, sunt într-o situaţie accelerată privind avizele de deviere a utilităţilor de gaze şi linia de înaltă tensiune. Sunt în grafic şi celelalte investiţii aferente podului, cum ar fi descărcarea spre Jijila şi lucrările aferente malului Brăila – Galaţi. Podul ca şi structură este în avans”, a spus preşedintele Teodorescu.
Valoarea totală a lucrărilor care se execută pe faleză, de către asocierea Max Boegl România – Complex Delta Max Bogl Stiftung & Co.KG – Tulcea este de 190.162.236,67 lei, fără TVA. Din această sumă, 159.969.733 lei reprezintă finanţarea eligibilă, iar CJ va aloca 3.199.394,66 lei. Durata totală de realizare a proiectului este de 42 de luni.
Licitaţia pentru realizarea podului a fost câştigată, în ianuarie 2018, de o asociere de două firme din Italia şi Japonia, iar contractul prevede ca lucrarea să se finalizeze în 2023, 18 luni fiind alocate pentru proiectare, iar 36 de luni, pentru execuţie.
Pentru acest obiectiv au fost alocate fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ 363 de milioane de euro, din Fondul European de Dezvoltare Regională, bani care vor fi folosiţi atât pentru construirea podului, cât şi pentru realizarea unei reţele de drumuri de 23 kilometri, care vor face legătura cu podul.