În mai multe unităţi de învăţământ din municipiu s-au desfăşurat, zilele trecute, acţiuni de prevenţie COVID-19, susţinute de societatea civilă.
„Granturile CSR şi Societate Civilă reprezintă un ajutor real pentru sistemul de învăţământ”, a declarat Laura Ghioc, iniţiatorul proiectelor.
Aproape 600 de copii cu vârste cuprinse între 3-6 ani, cât şi personalul dedicat îngrijirii lor, au beneficiat de un minigrant CEC. Mai precis, grădiniţele cu program prelungit nr. 17 Cartier Vest şi nr. 18 Cartier Neptun au putut achiziţiona, în baza finanţării obţinute, mii de măşti şi zeci de litri de dezinfectanţi de suprafeţe şi pentru mâini.
În cadrul acţiunilor de prevenţie, liceele Grigore Moisil şi Anghel Saligny au fost dotate cu izolatoare complet echipate. Izolatorul este camera medicală în care elevul care prezintă suspiciuni de infectare este internat, până la preluarea de către părinţi. Două camere au fost recondiţionate şi echipate cu lămpi UV de mare putere, canapele medicale, dezinfectanţi speciali de suprafeţe.
„BCR a intervenit rapid în baza propunerii de finanţare transmise şi le mulţumesc colaboratorilor de la departamentul CSR BCR. Este evident că trăim un moment în care trebuie să fim uniţi şi să punem toţi umărul la depăşirea cât mai grabnică a unei crize, care ne afectează pe toţi”, subliniază Laura.
Dezinfectanţi, lămpi UV, măşti pentru şcoli
Acţiunea „D.L.M. Schools – Dezinfectanţi, Lămpi UV, Măşti pentru şcoli” este o intervenţie amplă, încă în curs de derulare, realizată cu sprijinul organizaţiilor LDS Charities, Totul este Posibil, Fondul de Garantare a Creditului Rural, Power Energy şi voluntarii Albă ca Zăpada.
Sute de litri de alcool sanitar, dezinfectanţi de mâini, multe lămpi UV de mare putere şi mii de măşti au ajuns şi continuă să ajungă pe rând, la Liceul Anghel Saligny, Liceul Grigore Moisil, Liceul Henri Coandă, Liceul Nicolae Cornăţeanu, Şcoala IL Caragiale, Grădiniţa Dumbrava Minunată, Grădiniţa nr. 2 şi Grădiniţa nr. 3.
„Un partener de mare vechime şi renume internaţional, World Vision, a răspuns apelului pe care l-am lansat pentru Liceul de Artă, trimiţând în regim de urgenţă 150 de recipienţi de dezinfectanţi de mâini. Bucuria mare consta în faptul că cei de la World Vision doresc să susţină copiii performeri, care cresc în familii defavorizate, iar acum lucrăm la acest proiect, care va fi curând finalizat”, a mai spus Laura Ghioc.