Campania electorală pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie a început ieri şi se va încheia pe data de 5 decembrie, la ora 07:00. În acest context, reprezentanţii PNL şi-au prezentat ieri, în cadrul unei conferinţe, candidaţii pentru Parlamentul României.

Pe lista pentru Camera Deputaţilor pe poziţia întâi se află deputatul George Şişcu, acesta fiind urmat de avocatul Michael Gudu. La Senat cel care se află pe lista liberalilor este fostul prefect Cristian Iordan.

„Pe 6 decembrie va fi un scrutin foarte important pentru ţară, mai ales în condiţiile prin care trecem acum legate de pandemie. Candidaţii noştri sunt oameni cu o bogată experienţă administrativă, sunt tulceni din sfera administraţiei publice, locale şi centrale care ştiu problemele cetăţenilor. Obiectivul nostru este să câştigăm pentru municipiul şi judeţul Tulcea trei parlamentari care să ducă interesul localnicilor în Parlamentul României”, a declarat preşedintele PNL Tulcea, Ştefan Ilie.

Rând pe rând, candidaţii liberali şi-au prezentat câteva dintre obiective.

„Una dintre iniţiativele legislative pe care le am în vedere este reglementarea mai strictă a circulaţiei pe braţele Deltei Dunării. Anul acesta a fost un haos total în deltă, fiecare circulă cum vrea şi cu ce bărci vrea. Sunt de acord să se deplaseze pe braţele principale ale Dunării până la pensiuni sau până în localităţile de destinaţie cu bărci puternice, dar în interiorul ARBDD mi-ar plăcea să am o iniţiativă în acest sens, pentru a se circula cu motoare de putere mică”, a precizat George Şişcu.

Cristian Iordan a menţionat faptul că stimulentele sunt necesare pentru atragerea medicilor în deltă.

„În ceea ce priveşte sistemul de sănătate ca şi prefect am avut o iniţiativă privind construirea a trei heliporturi în Delta Du-nării, respectiv Sfântu Gheorghe, Crişan şi Sulina. De asemenea, deşi există un stimulent pentru medicii de familie care activează în deltă cred că trebuie să venim şi cu alte stimulente pentru a atrage cadre medicale specializate. Trebuie dezvoltată şi reţeaua de transport, deoarece avem un singur tren care trece prin gara din Tulcea”, a spus Cristian Iordan.

Michael Gudu a vorbit despre posibilitatea modificării anumitor legi deficitare.

 „Ca parlamentari vom iniţia diferite legi care vin în sprijinul nevoii comunităţii locale tulcene. Putem modifica anumite legi care sunt deficitare în anumite aspecte. Activitatea noastră în cadrul comisiilor de specialitate evident că va fi una de susţinere a acestor interese locale. Totodată, ne putem lansa în campanii care vin să sprijine proiectele locale şi care au nevoie de sprijin la nivel central. De exemplu, au fost probleme în chestiuni legate de terenuri din deltă”, a subliniat Michael Gudu.

Pandemia a adus şi restricţii în privinţa desfăşurării campaniei electorale, aşa cum s-a întâmplat şi la alegerile locale.

Astfel, în cazul evenimentelor/ întrunirilor desfăşurate în spaţiu închis a fost impusă li-mita de participanţi la maximum 20, iar în cazul celor care au loc în aer liber – la maximum 50.

În ceea ce priveşte acţiunile desfăşurate pe stradă, s-a impus limitarea numărului persoanelor care se deplasează în grup sau formează un grup la maximum 6, iar în cazul acţiunilor din uşă în uşă – limitarea numărului persoanelor care compun echipele la maximum 2.