Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi a solicitat, în instanţă, sistarea lucrărilor de reabilitare a falezei din Tulcea, însă doar în zona Vămii, acolo unde compania deţine mai multe bunuri. Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Tulcea şi are termen pe data de 17 noiembrie, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul adjunct Nicolae-Dan Tivilichi.
„APDM Galaţi a cerut Consiliului Judeţean sistarea lucrărilor din zona respectivă, nu a tuturor lucrărilor, până la rezolvarea situaţiei. Solicitarea se află pe rolul instanţei şi trebuie să se judece pe 17 noiembrie. APDM Galaţi a mers pe două căi, cele legale, ale administraţiei, care conform legii societăţilor comerciale trebuie să îşi apere patrimoniul. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să anunţăm autorităţile statului cu atribuţii în domeniu, respectiv Poliţia Transporturi, de la care nu am primit până acum un răspuns. Următorul pas a fost să solicităm în instanţă oprirea acelui sector de lucrare”, a declarat directorul adjunct al APDM Galaţi, Nicolae-Dan Tivilichi.
APDM deţine în zona Vămii din Tulcea mai multe bunuri printre care pavele şi reţele electrice sau de apă, iar până în prezent, deşi s-au purtat mai multe discuţii cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Tulcea, nu s-a ajuns la o valoare comună a platformei.
„Prin corespondenţa dintre APDM Galaţi şi Consiliul Judeţean s-a încercat găsirea mai multor variante. Una dintre variante pe care am propus-o CJ este exproprierea noastră şi să mergem în instanţă şi ce decide instanţa, aia rămâne. Acest lucru nu s-a putut face, pentru că anumite hârtii ale proiectului nu au fost făcute în aşa fel încât să se ţină cont de existenţa acestor platforme. A fost făcut pe repede înainte şi vom vedea noi ce se întâmplă după. O altă variantă a fost să respectăm ceea ce a hotărât acţionarul majoritar al APDM, în speţă Ministerul Transporturilor, prin aprobarea pe care a dat-o în luna octombrie 2019 şi apoi putem să ne judecăm. Ceea ce mi s-a părut absolut incorect este faptul că au afectat proprietatea privată a companiei fără a exista un acord sau aprobare din partea APDM Galaţi”, a precizat Nicolae-Dan Tivilichi.
În urma unei evaluări făcute de CJ valoarea bunurilor a reieşit ca fiind în sumă de 440.800 de lei fără TVA. Pe de altă parte, APDM Galaţi a transmis anul trecut un document potrivit căruia valoarea bunurilor aflate în proprietatea companiei este de 792.600 de lei.
Alături de reprezentanţii APDM, la conferinţă au fost prezenţi şi deputatul tulcean liberal George Şişcu alături de fostul prefect Cristian Iordan, care au susţinut încă o dată faptul că autorităţile sprijină investiţiile majore pentru judeţ şi au contestat afirmaţiile senatorului PSD Eugen Teodorovici, potrivit cărora reabilitarea falezei din Tulcea este blocată de lideri PNL.
Aflată în patrimoniul APDM aproape 30 de ani, faleza Dunării a fost preluată parţial în anul 2017 de CJ Tulcea cu scopul de a derula un proiect de reabilitare a zonei.
În luna februarie a acestui an, conducerea CJ a anunţat că a început execuţia proiectului tehnic şi că în toamnă vor demara lucrările, însă acestea au debutat în luna iulie.
Anterior, în luna iunie, CJ a anunţat câştigătorii concursului de soluţii pentru amenajarea urbanistică a falezei Dunării, valoarea totală a premiilor oferite celor trei firme de arhitectură, din Tulcea, Galaţi şi Bucureşti, care au cumulat cele mai mari punctaje, fiind de 74.000 de lei.
Lucrările de amenajare a falezei vor putea fi realizate după finalizarea celor de reabilitare a zonei.
Reabilitarea falezei, un proiect cu un buget total estimat de circa 40 de milioane de euro care se derulează pe fonduri europene, a fost reclamată în repetate rânduri atât de tulcenii care s-au arătat nemulţumiţi de aspectul zonei, cât şi de operatorii turistici, care au reclamat nivelul mare al taxelor percepute de fostul administrator, dar şi lipsa lucrărilor de îmbunătăţire a infrastructurii.