Anul 2020 a fost un an presărat cu obstacole pentru sectorul sportului, majoritatea campionatelor fiind sistate sau organizate mult mai târziu decât erau programat, în contextul pandemiei de COVID-19.

Cu toate acestea, rezultatele excelente ale pugilistelor din cadrul Clubului Sportiv Municipal (CSM) Tulcea antrenate de Ştefan Simion, care au dat dovadă de seriozitate şi multă muncă, au transformat anul acesta  într-unul foarte bun.

Lipsa antrenamentelor din perioada stării de urgenţă a fost resimţită de către sportivele tulcence.

„A fost un an dificil, din prisma faptului că nu ne-am putut antrena în mod normal. A trebuit să ne adaptăm condiţiilor epidemiei şi anume la început să ne antrenăm în aer liber, în condiţii nespecifice boxului, să improvizăm mult. Când am putut intra în sală a trebuit să lucrăm cu grupe mici. Am avut o frustrare că nu ne putem desfăşura în condiţii optime antrenamentele, dar şi o neputinţă şi o teamă vis-a-vis de dificultatea de a  motiva sportivii, adică este foarte greu să te antrenezi atunci când nu eşti sigur că vei merge la competiţii “, ne-a declarat antrenorul secţiei de box din cadrul CSM Danubiu Tulcea, Ştefan Simion.

Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.