Primarul comunei Jurilovca, Eugen Ion, a fost ales ieri în funcţia de preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Durabilă a Judeţului (ADDJ) Tulcea. Până acum funcţia a fost ocupată de Nicu Mihai, reprezentant al Consiliului Judeţean Tulcea.
Asociaţia a luat fiinţă în noiembrie 2007, la iniţiativa conducerii CJ Tulcea, în scopul dezvoltării pe termen lung a comunităţilor locale membre.
„De la început, rolul acestei asociaţii a fost acela de a veni în sprijinul primăriilor şi de a scrie proiecte nu neapărat pe fonduri europene, ci pe toate tipurile de finanţări. Este o echipă formată din specialişti care în momentul când apar finanţări, UAT-urile membre fac o solicitare către asociaţie şi începe scrierea proiectului, depunerea şi implementarea. Asociaţia este înfiinţată de 12 ani de zile şi are în portofoliu destule proiecte scrise, dar ca de fiecare dată există loc şi de mai bine. Sper ca în următoarea perioadă, în funcţie de liniile de finanţare să putem veni în sprijinul tuturor membrilor din asociaţie”, ne-a declarat preşedintele ADDJ, Eugen Ion.
Preşedintele a transmis mulţumiri primarilor care l-au votat şi cu ajutorul cărora intenţionează să obţină cât mai multe finanţări pe noua programare 2021-2027.
„Vreau să mulţumesc tuturor colegilor mei primari pentru votul lor de încredere în cadrul acestei organizaţii. Împreună ne vom strădui să valorificăm eficient toate oportunităţile de finanţare pe care ni le va oferi noua programare financiară 2021-2027 şi vom lucra mai mult şi mai bine pentru dezvoltarea comunităţilor locale pe care le reprezentăm, fiecare dintre noi”, a transmis Eugen Ion.
Administrarea Asociaţiei este asigurată de către Consiliul Director format din membrii Enache Dumitru – primar Stejaru, Aurel Iorga – primar Luncaviţa, Ciobanu Laurenţiu – primar Topolog şi Condrat Nicuşor – reprezentant delegat al CJ Tulcea.
În prezent, asociaţia are 32 de UAT-uri membre, la care se adaugă judeţul Tulcea prin Consiliul Judeţean şi oraşul Babadag. Misiunea ADDJ este de a sprijini dezvoltarea locală şi regională a judeţului Tulcea, prin aplicarea principiilor dezvoltării durabile. Asociaţia este constituită în scopul realizării în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori al furnizării în comun a unor servicii publice, precum şi în scopul de a facilita cooperarea între unităţile administrativ – teritoriale membre.