Anul acesta va începe demolarea a aproape 300 de garaje construite ilegal în cinci zone din  municipiul Tulcea, administraţia locală fiind în prezent în procedură de intabulare a tuturor suprafeţelor de teren aferente acestora. În locul garajelor vor fi amenajate locuri de parcare, de joacă şi spaţii verzi.

„Suntem în procedura de intabulare a suprafeţelor de  teren de sub garaje, apoi vom demara mici proiecte pe fiecare zonă pentru stabilirea modului de amenajare a fiecărei parcări. Cei de la DIAP fac măsurătorile în cele 5 zone stabilite, precum şi în zona Lacului Ciuperca. Atunci când se finalizează o zonă se dă o hotărâre de Consiliu Local, este o muncă continuă. Anul acesta vom începe primele demolări de garaje, în funcţie de paşii tehnici care trebuie parcurşi, certificat de urbanism, proiectare”, ne-a declarat viceprimarul George Şinghi.

Cele 5 zone identificate sunt: Cartier E3 (zona EneMed) cu teren în suprafaţă totală de 989,93 mp, aferentă a 47 contracte de închiriere teren, zona PECO-str.Babadag cu teren în suprafaţă tota1ă de 837,34 mp, aferentă a 45 contracte de închiriere teren, zona Cartier Vest-faţă bl.US cu teren în suprafaţă totală de 969,63 mp, aferentă a 56 contracte de închiriere teren, zona Parc Victoria – Str.1848 cu teren în suprafaţă totală de 1176.75 mp, aferentă a 65 contracte de închiriere teren, zona Spitalului str.1848 – str.Iuliu Maniu cu teren în suprafaţă totală de 1541,15 mp, aferentă a 85 contracte de închiriere teren.

De-a lungul timpului au fost edificate mai multe baterii de garaje, unele în baza unor autorizaţii de construire, altele ilegal, pe terenuri din patrimoniul municipiului în diferite zone ale oraşului.

Aceste construcţii de dimensiuni reduse au fost înregistrate ca şi construcţii provizorii, cu durata de existenţă limitată în timp, indiferent de natura materialelor din care au fost construite, ceea ce permite demolarea rapid în vederea aducerii terenului la starea iniţială.