Consiliul Judeţean Tulcea nu mai este membru asociat în cadrul Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD), după ce ieri consilierii judeţeni au votat cu 16 voturi pentru proiectul de hotărâre iniţiat de grupul de consilieri PNL.
AMDTDD a pierdut în aproape o lună doi membri, Primăria municipiului şi Consiliul Judeţean (CJ), în ambele cazuri fiind vorba despre hotărâri iniţiate de reprezentanţii PNL în cele două instituţii.
Înainte de votarea proiectului, consilierii PSD, Pro România şi mai mulţi operatori turistici au susţinut că nu este necesară ieşirea CJ Tulcea din cadrul AMDTDD, iar liberalii şi-au susţinut argumentele opuse de cealaltă parte.
Preşedintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu s-a declarat surprins neplăcut de acest demers şi a dat exemplu de sume plătite de alte judeţe din ţară către asociaţii de turism.
„Sunt surprins neplăcut, pentru că şi ceea ce merge bine, pe ambiţii personale, se încearcă a se aduce anumite acuze unor oameni. Se merge în direcţia în care se propune a nu se susţine o activitate care din punctul meu de vedere a fost una foarte bună de la înfiinţare până în momentul de faţă. Ceea ce este cel mai surprinzător, influenţarea din zone care nu fac parte din Consiliul Judeţean, privind deciziile pe care noi le luăm. De asemenea, este surprinzător că pentru o sumă derizorie pe care CJ o alocă acestei asociaţii se creează o aşa furtună într-un pahar cu apă. În doi ani şi jumătate, CJ Tulcea a contribuit ca şi partener în această asociaţie cu 38.000 de lei. Pentru alte asociaţii, CJ Sibiu a dat 300.000 de lei pe an, iar CL Sibiu a dat 180.000 de lei pe an pentru asociaţia din judeţul lor. Noi diminuăm potenţialul pe care HORECA din judeţul Tulcea îl are”, a declarat Horia Teodorescu.
Liderul consilierilor judeţeni PNL, Nicolae Chichi, a susţinut faptul că demersul este necesar deoarece există o incompatibilitate.
„Consiliul Judeţean este intrat într-o asociaţie în care nu cred că îşi are locul pentru că noi avem o structură paralelă care se ocupă de turism şi promovare. CJ autorizează tot ce se cheamă pensiuni în acest judeţ. Este o incompatibilitate aici. Ca membru fondator în această asociaţie este complex Delta, care a câştigat o licitaţie privind execuţia portului. Nu vrem să compromitem aceste lucruri. Nu ne îndoim de munca şi activitatea asociaţiei, care este de lăudat pe partea de promovare turistică”, a precizat Nicolae Chichi.
Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA