Dacă pe domeniul public al municipiului societatea de Servicii Publice este cea care se ocupă de cositul ierbii, pe terenurile instituţiilor publice aceste manopere execută, în prezent, doar contra cost.
Directorul Serviciilor Publice Tulcea, Ionel Stan, spune că până acum mai multe instituţii au solicitat tăierea ierbii, iar după prezentarea ofertei unele dintre acestea au ales să se descurce singure.
„Şase instituţii ne-au solicitat serviciile verbal şi trei în scris, cărora le-am explicat că executăm serviciile doar contra cost. Până acum societatea trimitea oameni, se făcea curăţenie, iar costurile erau acoperite de către cetăţenii municipiului. Au fost instituţii care ne-au solicitat tăierea ierbii, la fel cum se făcea pe vremuri. Noi le-am spus că venim, dar contra cost, şi ne-au transmis că se descurcă singuri. Unele instituţii au posibilitate financiară, dar nu au personal, iar noi le-am prezentat o ofertă. Dacă terenurile nu aparţin domeniului public, ci sunt private, informăm Poliţia Locală, care notifică sau informează proprietarul asupra obligaţiei pe care o are”, ne-a declarat directorul Serviciilor Publice Tulcea, Ionel Stan.
Prima instituţie care a răspuns apelului Serviciilor Publice privind curăţenia pe proprietate este Apele Romane.
„Marţi au fost cinci angajaţi ai Apelor Române pe faleza municipiului, acolo unde au curăţat iarba pe proprietatea lor. Aceştia au tuns, greblat, măturat, încărcat şi depozitat iarba. Şeful de echipă mi-a spus că în funcţie de vreme vor finaliza lucrarea astăzi. Instituţia va plăti şi pentru colectarea gunoiului din coşurile care sunt pe dig în proprietatea lor. Le mulţumim public pentru implicare! Mulţumesc, Paul Cononov!”, a transmis Ionel Stan.
Concurs de frumuseţe cu premii pentru asociaţii
Potrivit sursei citate, la nivel local se pregăteşte un regulament de înfrumuseţare a oraşului, dar şi o campanie de conştientizare a cetăţenilor cu privire la curăţenia municipiului.
„Pregătim un regulament de înfrumuseţare a oraşului care va fi pus şi în dezbatere publică şi în care vor fi incluse şi măsuri precum sancţiuni, în cazul în care nu se vor respecta anumite reglementări. La nivelul asociaţiilor de proprietari vrem să facem un concurs pentru cea mai frumoasă şi curată asociaţie din Tulcea, la finalul căruia vom oferi premii, precum lopeţi, maşini de tăiat iarba. Avem un reprezentant al societăţii care merge la fiecare asociaţie şi stă de vorbă cu reprezentanţii acestora şi identifică problemele”, a precizat Ionel Stan.