Racordarea la reţeaua de gaze naturale a locuitorilor municipiului Tulcea rămâne în continuare una dintre dorinţele cele mai  arzătoare ale tulcenilor.

Primăria Tulcea se află aproape de finalizarea unui proiect privind racordarea la reţeaua de gaze naturale, urmând ca acesta să fie depus anul acesta pentru obţinerea de fonduri europene. De asemenea, se fac demersuri şi pentru modificarea legislaţiei în vigoare, pentru ca şi primăria să poată aloca anual din bugetul local sume pentru  extinderea reţelei de gaz în zonele de case. Informaţiile au fost transmise ieri, în cadrul şedinţei de Consiliu Local de către primarul Ştefan Ilie, la solicitarea unui cetăţean din municipiu.

„Domnul primar ne ştie problemele. În timpul campaniei electorale, ne-a semnat o listă cu promisiuni. Din lista respectivă, două puncte s-au realizat, dar mai sunt care se pot realiza în perioada următoare. Unul dintre cele mai arzătoare puncte este problema gazelor naturale. Am fost în audienţă la domnul director de la Tulcea Gaz şi mi-a zis că pentru investiţia respectivă, care este în jur de 4 milioane de euro, nu are bani. Acum două zile am primit o hârtie prin care mă cheamă să semnez un contract de racordare. Azi mi-au spus că noi, cetăţenii, putem finanţa iar suma va fi restituită în 5 ani, dar nu mi-au  spus când începe investiţia”, a spus bărbatul care locuieşte pe strada Deltei.

În replică, primarul Ştefan Ilie a explicat situaţia din punct de vedere legislativ şi a menţionat faptul că anul acesta se va putea găsi o soluţie.

“Dacă v-aţi angajat la semnarea unui contract înseamnă că tot ei vă vor spune când vor începe aceste investiţii. Tulcea Gaz este o societate privată care a concesionat până în anul 2053 distribuţia gazelor naturale în municipiu şi localităţile Somova şi Mihail Kogălniceanu. Fiind o companie privată, s-au dus prima dată la blocuri, iar la zonele de casă la… sfântu` aşteaptă, pentru că ei au un buget de investiţii anual în care hotărăsc în consiliul lor de administraţie în ce zone se vor extinde. Între timp, Ministerul Fondurilor Europene a dat drumul unei linii de finanţări care a avut o sesiune în luna decembrie, la care noi nu am putut aplica. Din 22 octombrie am preluat activitatea la primărie şi am început să lucrăm la acest proiect de extindere a gazelor naturale, având foarte multe întâlniri cu reprezentanţii Tulcea Gaz şi decidenţi de la Ministerul Fondurilor Europene. Ghidul în sine, aşa cum era el în decembrie 2020, nu ne permitea depunerea proiectului, a studiilor de fezabilitate, deoarece avea o condiţie în care se spunea că pot depune toate UAT-urile din România, cu excepţia celor care au delegat serviciul de distribuţie a gazelor naturale, respectiv cu excepţia noastră şi a altor municipii”, a declarat primarul Ştefan Ilie.

Edilul a subliniat faptul că studiul de fezabilitate al proiectului este aproape finalizat.

“Acum lucrăm la studiul de fezabilitate, pentru că primele promisiuni în scris date de Ministerul Fondurilor Europene au fost că modifică ghidul în aşa fel încât să fie eligibilă şi primăria. În prezent primăria nu are posibilitatea legală de a face extindere din fonduri proprii. Proiectul este aproape finalizat, se întâmplă nişte lucruri şi la nivel european legate de acest domeniu, dar sperăm ca sesiunea să fie deschisă cât mai curând. Am solicitat modificarea legislaţiei, ca în cazul în care noi nu o să putem obţine fonduri europene, să putem aloca anual din bugetul local sume care să fie îndreptate către extinderea de gaz în zona de case, pentru ca, indiferent de soluţii, să avem cel puţin una pe care să o practicăm. Suntem aproape gata cu studiul de fezabilitate pentru proiectul de gaz. Cei de la Tulcea Gaz au fost încântaţi să ne ajute, iar la rândul lor şi ei fac diligenţe către ministerele de resort pentru a fi modificat ghidul şi a putea obţine bani europeni. Am dat parlamentarilor liberali, şi le voi trimite şi celorlalţi parlamentari de la USR, PSD, AUR, un proiect prin care să modificăm legea cu privire la distribuţia gazelor naturale, în aşa fel încât, chiar dacă serviciul este concesionat, să putem face investiţii din buget propriu şi să îl delegăm concesionarului. Avem destule referinţe bune că cel puţin una dintre aceste două soluţii vor fi date în acest an “, a precizat Ştefan Ilie.

Modificările legislative de la sfârşitul anului trecut, care obligă distribuitorii de energie electrică şi gaz să racordeze gratuit consumatorii la reţele, au dublat peste noapte numărul cererilor. Proprietarii de imobile din Tulcea care până de curând ezitau să îşi tragă utilităţile din cauza costurilor usturătoare au profitat de ocazie.

Din octombrie 2020 până în luna martie a acestui an, numărul solicitărilor pentru extinderea de conducte şi branşamente a fost aproape dublu faţă de cele preluate în tot anul 2019.

Astfel, potrivit informaţiilor transmise de directorul general al Tulcea Gaz, ing. Ion Emil Dragomir, în anul 2019 s-au înregistrat 292 de cereri de racordare la sistemul de distribuţie, pentru branşamente. Comparativ, în perioada aplicării ordinului ANRE nr. 178/2020, respectiv 14.10.2020-17.03.2021, s-au înregistrat 557 de cereri de racordare la sistemul de distribuţie, pentru extinderi de conducte şi branşamente.