De ieri, până duminică la ora 21.00, traficul rutier a fost interzis pe Strada Unirii, fiind deviat Anul acesta ar putea fi ultimul an în care va mai funcţiona Cazanul de Apă Fierbinte (CAF) al societăţii Energoterm, acesta fiind unul dintre factorii care generează cele mai mari pierderi, fiind supradimensionat prin raportare la numărul actual de consumatori.
În cadrul şedinţei extraordinare de Consiliu Local de săptămâna trecută a fost suplimentat bugetul Energoterm, banii fiind alocaţi pentru transformarea unor puncte termice în centrale termice de cartier şi studii, ca soluţii alternative închiderii CAF-ului.
„Previzionez că anul acesta este ultimul an în care ar mai putea funcţiona CAF-ul. Dacă l-am decupla acum, cu toţi banii pe care îi avem, nu putem să prindem toţi abonaţii într-o soluţie. Anul acesta avem mai multe cereri de debranşare de la Energoterm şi branşare la gaz decât în anii anteriori. Ar fi ideal ca din acest an să îl oprim, însă nu putem garanta acest lucru, pentru că în mai multe zone trebuie să punem la punct soluţiile complementare pentru ca cetăţeanul să nu rămână fără căldură iarna”, a declarat primarul Ştefan Ilie.
Edilul a subliniat faptul că societatea nu se va desfiinţa, ci se intenţionează modernizarea acesteia pentru a reduce din pierderi.
„Din analizele făcute de-a lungul timpului, Primăria municipiului Tulcea este tributară subvenţiilor unor servicii publice, printre care Energoterm este cap de listă cu cele mai multe subvenţii pe care noi le acordăm. În urma discuţiilor şi analizelor, principalul generator de deficit este CAF-ul, aflat în ineficienţă de foarte mult timp şi care trebuie închis pentru ca Energoterm să poată genera mai pu-ţine pierderi. Închiderea CAF-ului nu poate fi soluţia care să rezolve mulţi cetăţeni ce sunt dependenţi de această energie termică. Luând exemplul altor oraşe care au trecut prin această etapă, o mare parte a zonelor care nu au capacităţi de a se lega la alţi furnizori de energie, precum gaz metan, şi vor trebui să funcţioneze în continuare şi este necesară transformarea unor puncte termice în centrale termice de cartier. Banii pe care îi alocăm acum investiţiilor Energoterm sunt pentru aceste tipuri de centrale, pentru reparaţia unora care nu funcţionează, în aşa fel încât atunci când decuplăm CAF-ul, energia termică să existe acolo unde este necesar. Energoterm ca instituţie nu se va desfiinţa, energia termică va exista în permanenţă. Să dea Dumnezeu să obţinem fonduri europene pentru ca în viitor să o modernizăm”, a spus primarul Ştefan Ilie.
Un număr de 893 de cereri de debranşare au fost depuse la Energoterm până săptămâna trecută, a informat în timpul şedinţei directorul instituţiei, Răzvan Teodoru. Termenul până la care se mai pot depune cereri de debranşare de la Energoterm este 15 iunie 2021.
În ceea ce priveşte datoriile istorice pe care asociaţiile de proprietari le aveau către furnizorul de energie termică la sfârşitul anului 2020, acestea erau în valoare de circa 13 milioane de lei.
Din anul 2015, Energoterm SA este singurul furnizor de energie termică în sistem centralizat din municipiul Tulcea, numărul unităţilor de locuit care beneficiază de serviciile fostei regii locale fiind de circa 10.000.
În prezent Energoterm înregistrează în jur de 9.000 de abonaţi.