Tulcenii Sorin Andrici şi Ion Borisov au luat  parte, sâmbăta trecută, la cea de-a XI-a ediţie a Campionatului Internaţional de Triatlon pe distanţă lungă AROBS X-Man România, care s-a desfăşurat la Oradea. Această  competiţie internaţională a adunat peste 300 de sportivi din opt ţări.

Ambii sportivi sunt legitimaţi în cadrul clubului de triatlon AquaVita Delta Tulcea şi au concurat la categoria de vârstă +40 de ani. Competiţia s-a constituit în trei probe de 3,86 km înot, 180 km bicicletă şi 42,185 km alergare, fiind distanţă de maraton. Toate cele trei probe s-au desfăşurat fără pauză între ele. Cei peste 300 de sportivi înscrişi în cadrul evenimentului au trebuit să termine toate cele trei probe în maxim 16 ore.

Sorin Andrici a reuşit să termine cele trei probe în 10:49:03, reuşind să-şi facă un record personal şi să obţină titlul de IronMan. Ultramaratonistul s-a clasat pe locul 19 la categorie şi pe locul 30 la general.

„Mi-am reprezentat oraşul meu drag, Tulcea, Jandarmeria Tulcea  şi Aqua Vita Delta Tulcea – Triatlon, respectiv antrenorul, Mihai Ivanov, căruia îi mulţumesc pentru antrenamentele impuse. Dorinţa ascunsă în sub-conştientul fiecăruia de a ne testa limitele rezistenţei până la parametri aparent imposibili pentru fiinţa umană, a rămas, se pare, neschimbată de-a lungul anilor. Nebunie asumată, doză de fericire, doză de adrenalină, orgoliu dus până în pragul morţii, curaj în cea mai pură formă, asta înseamnă IronMan”, ne-a declarat Sorin Andrici.

Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA